Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
In lume

Bogdan Aurescu: Autorii atrocităților din Ucraina trebuie trași la răspundere de justiția internațională

04.04.2022 la 09:41 0 comentarii
2 like

Bogdan Aurescu: Autorii atrocităților din Ucraina trebuie trași la răspundere de justiția internațională

Ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, cere ca autorii atrocităţilor comise în Ucraina în urma agresiunii ruse să fie traşi la răspundere de Curtea Penală Internaţională.

„Condamn cu tărie atrocităţile oribile comise în Bucea şi în alte oraşe din Ucraina ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Toţi autorii unor astfel de crime internaţionale trebuie să fie traşi la răspundere de justiția internațională. România sprijină pe deplin o anchetă amănunţită făcută de Curtea Penală Internațională”, a scris Aurescu, duminică, pe Twitter.

Cadavrele a 410 civili au fost găsite în teritoriile din regiunea Kiev recent preluate de forţele ucrainene de sub controlul trupelor ruse, a anunţat duminică procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova.

Numai în oraşul Bucea (Bucha), aflat la nord-vest de Kiev, aproape 300 de persoane au fost înmormântate în gropi comune, au afirmat autorităţile ucrainene. Acestea au acuzat duminică armata rusă că a comis un „masacru” în această localitate şi „orori” în regiunile recent eliberate, ceea ce a stârnit indignare în Europa şi în SUA, precum şi apeluri la sancţiuni suplimentare împotriva Moscovei. Cadavrele a cel puţin 20 de bărbaţi îmbrăcaţi în haine civile zăceau sâmbătă pe o stradă din Bucea, a constatat un jurnalist AFP. Unii aveau mâinile legate la spate, alții zăceau lângă biciclete.

Ministrul ucrainean de externe a cerut Curții Penale Internaționale să trimită o echipă la Bucea și în alte orașe din regiunea Kiev pentru a strânge dovezi ale crimelor de război și crimelor împotriva umanității comise de invadatorii ruși.

Ucrainenii au preluat controlul asupra întregii regiuni a Kievului după retragerea soldaţilor ruşi din oraşe-cheie din jurul capitalei.

Rusia a respins duminică acuzaţiile Ucrainei că a ucis civili în oraşul ucrainean Bucea din apropiere de Kiev şi susţine că imaginile cu cadavre sunt fabricate de Kiev.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)