Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
In lume

Vladimir Putin: Rusia şi SUA au interese comune

15.07.2021 la 07:45 0 comentarii
2 like

Vladimir Putin: Rusia şi SUA au interese comune

Moscova şi Washingtonul împărtășesc ”interese comune” cu privire la schimbările climatice, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, primindu-l pe emisarul special american pentru climă, John Kerry, aflat într-o vizită la Moscova, potrivit AFP.

”Problema legată de schimbarea climatică reprezintă unul din domeniile în care Rusia şi Statele Unite au interese comune şi abordări similare”, a subliniat preşedintele rus într-un comunicat publicat de Kremlin miercuri. Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin ”acordă o mare importanţă” realizării obiectivelor acordului climatic de la Paris, pronunţându-se pentru un 'dialog depolitizat' pe această problemă.

Aflat săptămâna aceasta într-o vizită în capitala rusă, John Kerry a invitat la dezvoltarea unei cooperări cu Moscova cu privire la schimbările climatice în cadrul unei întâlniri luni cu şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov. Rusia, unul dintre principalii producători de petrol şi gaze pe piaţa mondială, şi-a asumat o serie de angajamente în ultimii ani, sugerând că ia în serios schimbările climatice, pe fondul creşterii incendiilor forestiere în fiecare vară în Siberia şi al topirii permafrostului, ceea ce pune în pericol mai multe oraşe din zona arctică.

În discursul său anual din aprilie, preşedintele Putin a declarat că Rusia trebuie să se adapteze la schimbările climatice şi a ordonat crearea unei industrii de reciclare a emisiilor de carbon. Schimbările climatice reprezintă unul dintre puţinele domenii în care SUA şi Uniunea Europeană şi-au declarat disponibilitatea de a se angaja într-o cooperare cu Rusia, într-un context de tensiuni permanente, notează AFP.

 

 

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)