Europa pune cărbunele pe linie moartă. România închide centralele până în 2032: ce va produce energia în locul lor

Germania a prezentat o strategie națională pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili până în 2045, în timp ce România se află deja pe un traseu similar, cu închiderea progresivă a centralelor pe cărbune. Tranziția energetică ridică însă o întrebare esențială: cât de repede pot fi construite noile capacități care să înlocuiască energia produsă de cărbune?

Germania este a treia țară europeană care publică o strategie națională privind eliminarea treptată a combustibililor fosili, după Franța și Țările de Jos, potrivit Euronews. Berlinul intenționează să accelereze dezvoltarea energiei regenerabile și electrificarea transportului.

Strategia este prezentată într-un context în care securitatea energetică a revenit în prim-plan. Războiul din Orientul Mijlociu a generat noi presiuni asupra prețurilor petrolului și gazelor, iar dependența de combustibili importați reprezintă din nou o preocupare pentru statele europene.

Germania și-a stabilit ca obiectiv renunțarea la combustibilii fosili până în 2045. Franța are ca termen anul 2050, iar ultimele sale două centrale pe cărbune urmează să fie închise până în 2027. Țările de Jos au prezentat, la rândul lor, un plan de tranziție, însă fără stabilirea unei date obligatorii pentru eliminarea completă a combustibililor fosili.

România are și ea un calendar pentru eliminarea cărbunelui. Planurile asumate prin PNRR prevăd retragerea treptată a producției pe bază de cărbune și lignit, cu obiectivul eliminării complete a cărbunelui din sectorul energetic până în 2032.

Procesul a început deja. Potrivit Comisiei Europene, România a dezafectat până acum 1.695 MW de capacitate de producție pe bază de cărbune în cadrul reformelor asumate prin PNRR.

Problema este însă ce se întâmplă după închiderea centralelor. Comisia Europeană a remarcat că, deși România are stabilită pentru 2032 data eliminării cărbunelui, traiectoria intermediară de după 2025 nu este descrisă suficient de clar.

Această problemă este importantă pentru stabilitatea sistemului energetic, deoarece energia eoliană și cea solară nu pot asigura în permanență producția necesară, în special în perioadele cu vânt slab sau cu radiație solară redusă.

Înlocuirea cărbunelui presupune, prin urmare, mai mult decât construirea unor parcuri fotovoltaice și eoliene. Tranziția necesită noi capacități de producție, extinderea și modernizarea rețelelor electrice, precum și dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei.

În cazul României, planurile europene prevăd o creștere semnificativă a capacităților regenerabile, în paralel cu eliminarea centralelor pe cărbune și lignit până în 2032.

Există însă și obstacole. Comisia Europeană indică procedurile de autorizare, incertitudinea legislativă și necesitatea unor investiții suplimentare în rețeaua electrică drept factori care pot încetini dezvoltarea energiei regenerabile.

În același timp, combustibilii fosili continuă să aibă un rol important în sistemul energetic românesc, contribuind la formarea prețurilor pe piața de electricitate.

Astfel, tranziția energetică europeană nu înseamnă doar închiderea minelor și a termocentralelor. Miza este construirea, într-un interval relativ scurt, a unui sistem capabil să asigure simultan energie suficientă, prețuri suportabile și securitate energetică. Pentru România, calendarul până în 2032 lasă mai puțin de șase ani pentru ca această înlocuire să fie dusă la capăt.