Sylvester Stallone susține că nu a acceptat niciodată funcția de „ambasador special” al lui Trump la Hollywood
Sylvester Stallone a dezvăluit că nu a acceptat în mod oficial funcția de „ambasador special” la Hollywood, atribuită de Donald Trump în ianuarie 2025. Actorul spune că a aflat despre numirea sa în timp ce urmărea televizorul și că ulterior i-a transmis președintelui american că un asemenea rol nu ar putea funcționa în industria cinematografică.
Într-un interviu acordat recent publicației The Sunday Times, starul francizei „Rocky” a povestit că a fost surprins când a auzit la televizor că el, Mel Gibson și Jon Voight urmau să fie desemnați reprezentanți speciali ai lui Trump pentru Hollywood.
„Dacă m-ar fi întrebat de la început, aș fi spus că așa ceva nu era posibil”, a relatat Stallone.
Actorul a explicat că Hollywood-ul este structurat în jurul unor mari studiouri și corporații, iar el nu considera realist ca o echipă formată din trei actori să poată interveni în modul în care acestea își desfășoară activitatea.
„Nu te duci acolo și le spui celor șase mari studiouri cum să-și facă treaba”, a spus Stallone, adăugând că el, Gibson și Voight sunt mai degrabă persoane care își văd de propriile proiecte.
Stallone susține că i-a spus direct lui Trump că inițiativa nu va funcționa. „Am spus «mulțumesc și la revedere», pentru că e imposibil”, a relatat actorul, explicând că Hollywood-ul este o industrie corporatistă, iar reprezentanții marilor companii nu ar fi fost interesați să primească lecții despre finanțe de la actori.
Donald Trump i-a anunțat pe Sylvester Stallone, Mel Gibson și Jon Voight drept „ambasadori speciali” pentru Hollywood în ianuarie 2025. Potrivit mesajului publicat atunci de Trump pe Truth Social, cei trei urmau să fie „ochii și urechile” sale și să contribuie la relansarea industriei cinematografice americane, despre care președintele susținea că pierduse afaceri în favoarea unor țări străine.
În pofida rezervelor sale față de această numire, Stallone continuă să vorbească apreciativ despre Donald Trump. În același interviu, actorul a povestit că l-a prezentat pe președintele american drept un „personaj de legendă” în timpul unei petreceri la Mar-a-Lago și a declarat că are „foarte multă admirație” pentru acesta.
Comentarii ()