Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
In lume

Kievul nu exclude posibilitatea unor provocări la frontiera cu Republica Moldova

01.03.2023 la 21:24 0 comentarii
1 like

Kievul nu exclude posibilitatea unor provocări la frontiera cu Republica Moldova

Armata ucraineană nu exclude eventuale provocări la graniţa cu Republica Moldova; totuşi, pe moment nu există nicio ameninţare vizibilă în acest sector, forţele ruse din Transnistria ocupată temporar de ruşi nefiind suficiente pentru a deschide un al doilea front, transmite Interfax-Ukraina.

O declaraţie în acest sens a fost făcută miercuri de purtătoarea de cuvânt a Comandamentului operativ Sud al forţelor de apărare ucrainene, Natalia Gumeniuk.

"Totul este calm la frontiera cu Republica Moldova şi sub controlul forţelor de apărare (ucrainene). Graniţa este apărată de Serviciul pentru frontiera de stat", a afirmat Gumeniuk, indicând că forţele ucrainene din zonă sunt pregătite pentru o reacţie adecvată în cazul unor ameninţări posibile în acest sector.

"Pe moment, aceste ameninţări nu sunt critice", a spus ea, menţionând că atunci când vorbeşte de ameninţări se referă la o posibilă activitate a unor grupuri de sabotaj şi de recunoaştere sau la tipuri de provocări precum bombardarea frontierei de stat.

Provocările nu sunt excluse, dar Ucraina urmăreşte îndeaproape situaţia, a afirmat responsabila ucraineană.

"În momentul de faţă, nu observăm activitate de cealaltă parte a graniţei. Trupele concentrate de ţara agresoare pe segmentul transnistrean nu reprezintă o forţă critică, capabilă să deschidă un al doilea front", a ţinut să sublinieze ea, adăugând că, din punct de vedere geografic, forţele ruse din Transnistria nu pot primi sprijin în sectorul respectiv.

În acelaşi timp, Ministerul ucrainean de Externe a calificat drept "false" declaraţiile Moscovei cu privire la pregătirea de către Ucraina a unor "provocări cu substanţe radioactive" în Transnistria, informează media de la Kiev.

"Declaraţia Rusiei potrivit căreia Ucraina a primit materiale radioactive pentru 'provocări' sunt false. Ucraina pledează cu stricteţe pentru nerăspândirea armelor de distrugere în masă. Nu vă lăsaţi duşi de nas de manualul de propagandă rusesc! Ruşii îi învinuiesc deseori pe alţii de ceea ce planifică ei înşişi", a scris pe Twitter Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean.

Reacţia sa intervine după ce purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a declarat pe 1 martie ca Rusia este îngrijorată din cauza unor informaţii potrivit cărora Kievul ar planifica "provocări cu utilizarea unor materiale radioactive" în apropiere de Transnistria.

Chişinăul a calificat declaraţia Mariei Zaharova drept "speculaţie", în timp ce din partea Tiraspolului, Oleg Beliakov, copreşedintele Comisiei Unificate de Control (CUC), a declarat că situaţia din Transnistria este calmă şi nu se observă pregătiri pentru acţiuni militare.

CUC este un mecanism trilateral de menţinere a păcii şi o structură de comandament militar comună formată din reprezentanţi ai Republicii Moldova, Transnistriei şi Rusiei, care operează în "zona tampon" de la frontiera dintre Republica Moldova şi Transnistria.

Războiul propagandistic al Rusiei referitor la Transnistria s-a intensificat de săptămâna trecută, Moscova avertizând că va califica orice fel acţiune care ameninţă forţele ruse staţionate în Transnistria drept un atac împotriva Rusiei. În acelaşi timp, Ministerul rus al Apărării acuzase Ucraina de comasări de trupe în apropierea regiunii transnistrene şi de intenţia de a provoca un atac sub steag fals care să servească apoi Kievului drept pretext pentru a invada Transnistria.

Acuzaţiile Moscovei interveneau după ce preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, făcuse publice informaţiile primite din partea Kievului, potrivit cărora Moscova ar pregăti acţiuni de destabilizare în Republica Moldova, sub acoperirea manifestaţiilor de protest ale cetăţenilor nemulţumiţi, pentru a forţa schimbarea puterii proeuropene de la Chişinău.

"Unul din scopurile urmărite prin acest război hibrid de Rusia legat de Transnistria este de a activa forţele proruse din Republica Moldova, în vederea destabilizării guvernului proeuropean de la Chişinău. De aici, parcă la semnal, izbucnesc manifestaţii de stradă ale forţelor politice, care cer guvernului să nu implice Moldova în război, fără să spună o vorbă despre agresiunea militară a Rusiei în Ucraina", afirmă analistul politic Anatol Ţăranu într-o amplă analiză publicată de portalul IPN.md. Astfel, spune el, aceste forţe politice din cadrul societăţii moldovene, prin comportamentul lor public, capătă toate trăsăturile unei aşa-numite coloane a cincea.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)