Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
In lume

Armenia a solicitat sprijinul lui Putin în contextul crizei din Nagorno-Karabah

08.07.2021 la 08:49 0 comentarii
2 like

Armenia a solicitat sprijinul lui Putin în contextul crizei din Nagorno-Karabah

Prim-ministrul armean Nikol Pashinyan a cerut miercuri sprijin preşedintelui rus Vladimir Putin pe fondul tensiunilor în curs cu Azerbaidjanul, transmite departamentul de presă al președintelui rus.

În pofida prezenţei forţelor ruse de menţinere a păcii, situaţia din regiunea de conflict, Nagorno-Karabah, din Caucazul de Sud nu este stabilă, a declarat Pashinyan în cadrul reuniunii de miercuri.

În prezent, aproximativ 2.000 de soldaţi ruşi monitorizează încetarea focului dintre Armenia şi Azerbaidjan, care a fost negociată în noiembrie cu medierea preşedintelui Vladimir Putin.

Se subînţelege că scopul vizitei premierului armean în capitala Rusiei a fost acela de a conveni o prelungire a misiunii ruse de menţinere a păcii.

Discuţiile cu liderul de la Kremlin au durat până seara târziu.

Premierul Armeniei i-a mulţumit preşedintelui Putin pentru sprijinul acordat de Rusia.

Aceasta a fost prima vizită în străinătate a premierului Pashinyan după victoria partidului său în alegerile parlamentare anticipate din 20 iunie, rezultat pentru care a primit felicitări din partea liderului rus.

Opoziţia din Armenia îl acuză pe Pashinyan pentru înfrângerea din conflictul cu Azerbaidjan, iar la Kremlin a existat îngrijorarea că acesta putea pierde alegerile.

Armenia a pierdut controlul asupra unor părţi mari ale regiunii în războiul din Nagorno-Karabah, desfăşurat în perioada 27 septembrie - 9 noiembrie 2020.

Azerbaidjanul a recuperat părţi importante din teritoriul pierdut la începutul anilor 1990 şi a sărbătorit o victorie.

Peste 6.500 de persoane şi-au pierdut viaţa în aceste lupte.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)