Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

Impactul schimbărilor climatice în agricultură poate fi atenuat

01.07.2022 la 10:04 0 comentarii
2 like

Impactul schimbărilor climatice în agricultură poate fi atenuat

Cât de vulnerabilă este agricultura Republicii Moldova la schimbările climatice precum și metodele de evaluare și măsurile de adaptare la schimbările climatice au fost analizate în cadrul unui atelier de lucru sectorial organizat marți, 28 iunie, la Chișinău de către Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) în colaborare cu Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Atelierul și-a propus abordarea problemei de adaptare și evaluare a vulnerabilității sectorului agricol invitând instituții de profil  pentru examinarea consolidării  capacităților instituționale în coordonarea procesului de adaptare la schimbările climatice ținând cont de riscurile și vulnerabilitățile climatice din sector.

Ministerul Mediului elaborează  Programul național de adaptare la schimbările climatice până în anul 2030 și Planul de Acțiuni pentru implementarea acestuia. Măsurile de adaptare pentru sectorul Agricol sunt examinate de comun cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, și Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

“Acest atelier continuă eforturile FAO de consolidare a unui sistem alimentar rezilient în Republica Moldova, un sistem bazat pe o agricultură capabilă să răspundă la vulnerabilitățile climatice și în care măsurile de adaptare la schimbările climatice sunt incluse în politicile la nivel național și local, cu prioritizarea și bugetarea necesară”, a declarat la deschiderea evenimentului Tudor Robu, adjunctul reprezentantului FAO în Republica Moldova.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Integrarea adaptării în procesele de planificare pentru a reduce vulnerabilitatea la schimbările climatice la nivel central și local în sectorul agricol al Republicii Moldova (Ag-SAP)”.

“Măsurile de adaptare la schimbările climatice promovează o atitudine proactivă vizavi de vulnerabilități. Atunci când vorbim despre schimbările climatice, suntem obișnuiți să ne gândim la fenomenele extreme care se întâmplă deja, dar există vulnerabilități cumulative pe care le putem corecta prin măsuri de adaptare corespunzătoare. Acesta este punctul esențial în care intervenim” a menționat  Ala Druță, coordonatoarea proiectului.

Proiectul este concentrat pe agricultură, un sector de importanță strategică pentru Republica Moldova, cu vulnerabilități accentuate și este parte din Programul Național de Adaptare la Schimbările Climatice care promovează includerea măsurilor de adaptare în toate sectoarele economiei naționale din Republica Moldova.

Potrivit evaluării capacităților individuale, instituționale și sistemice de planificare și  implementare a adaptării la schimbările climatice  efectuată în cadrul proiectului FAO,   cunoștințele necesare privind riscurile și vulnerabilitățile ce țin de schimbările climatice sunt insuficiente, iar mecanismul  de coordonare intersectorială  a adaptării la schimbările climatice nu este operaționalizat. Proiectul FAO își aduce aportul în consolidarea capacităților  de adaptare la schimbările climatice atât la nivel de sector, cât și la nivel local prin activități de conștientizare, informare,  instruire  și diseminare a cunoștințelor și practicilor din domeniu.

Proiectul Ag-SAP este implementat în perioada 2020 - 2023, cu suportul financiar al Fondului Verde pentru Climă și are drept obiectiv principal integrarea soluțiilor de adaptare la schimbările climatice în procesele de planificare a sectorului agrar din țara noastră.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)