Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

Dezvoltarea abilităților în domeniul de management strategic

29.05.2022 la 12:19 0 comentarii
2 like

Dezvoltarea abilităților în domeniul de management strategic

Doi angajați ai Poliției de Frontieră au participat la un curs de instruire privind ,,Dezvoltarea Leadershipului în organele de aplicare a legii - LELD”. Instruirea a avut loc în cadrul Academiei Internaționale pentru organele de drept ILEA, din orașul Budapesta, Ungaria, în perioada 9-27 mai 2022.

LELD este un program pentru dezvoltarea abilităților de conducere pentru viitorii lideri în aplicarea legii și sectorul justiției penale. Astfel, au fost abordate subiecte ce vizează conducerea supervizorie, etică și integritate, administrația publică, inclusiv comunicarea eficientă, gestionarea într-un mediu multi-task, tehnici de conducere și evaluarea riscurilor, tendințe și implicații globale pentru aplicarea legii, precum și interacțiunea eficientă cu mass-media.

La orele de curs au participat reprezentanți ai organelor de aplicare a legii din statele UE și din afara acesteia. Delegația Republicii Moldova a avut în componență angajații subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne (IGPF, IGP, IGC, SPIA, Academia „Ștefan el Mare”), Procuraturii Generale și Centrului Național Anticoruție.

Programul de instruire a fost desfășurat de către specialiști din cadrul Departamentului de Securitate a SUA, cu referință la membrii Centrului Federal de Pregătire a Cadrelor din Organele de Drept (FLETC), Departamentului Vamă și Securitatea de Frontieră (CBP) și Serviciului de Securitate Diplomatică (DSS).

 

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6292 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7843 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)