Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

Copii din Ucraina învață online în prima clasă deschisă într-un centru de plasament din Moldova

11.04.2022 la 10:23 0 comentarii
2 like

Copii din Ucraina învață online în prima clasă deschisă într-un centru de plasament din Moldova

La centrul de plasament de la Sanatoriul Provizoriu de Bază Î.S. „CONSTRUCTORUL” din mun. Chișinău a fost amenajată prima clasă de studii online pentru copii refugiați din Ucraina. În clasă au fost aduse bănci, rechizite școlare și 20 de laptopuri care asigură accesul copiilor la platformele de educație online, astfel ca aceștia  să poată continua studiile cu profesorii și colegii lor din Ucraina.

Majoritatea elevilor sunt în clasele primare și se află în clasă în două schimburi pe zi: de dimineață pentru orele online cu profesorii din Ucraina și după prânz pentru a pregăti temele pentru acasă, proiecte de lecție și pentru a se juca.

Ecaterina Kornienko este din Odesa și, împreună cu copiii săi de 10 și, respectiv, 4 ani, a ajuns în Moldova la începutul lunii martie. Deja de trei săptămâni se află în centrul de plasament de la „Constructorul” și a acceptat cu drag să fie supraveghetoare și să ghideze elevii în timpul lecțiilor online.

„E război, dar viața continuă și trebuie să muncim și să învățăm. Educația online este o realitate nouă și poate, în așa fel, acești copii vor învăța să se adapteze mai ușor la alte situații dificile din viața lor”, spune Ecaterina.

Svetlana Țurcanu, Secretar general adjunct al Guvernului, a ținut să sublinieze că:  „După mai mult de o lună în care Guvernul a depus tot efortul pentru a identifica, autoriza și asigura centrele de plasament pentru refugiați cu tot necesarul, în ultimele săptămâni, punem accentul pe asigurarea accesului la educație pentru cei peste 47 de mii de copii refugiați. Examinăm diferite forme de încadrare - educație online cu profesorii din Ucraina sau încadrare în școlile din Republica Moldova”.

Adriana Cazacu, Secretar de stat, Ministerul Educației și Cercetării, a menționat: „Chiar în primele zile de război, am avut o ședință comună cu colegii din Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina și am discutat despre asigurarea accesului la educație a copiilor ucraineni refugiați. Recomandarea ministerului ucrainean a fost conectarea online a copiilor la școlile și profesorii lor. Pandemia a dezvoltat metoda online de educație și, respectiv, fiecare copil își cunoaște colegii de clasă, profesorii și poate face foarte ușor această conexiune indiferent în ce colț al lumii se află”.

În perioada următoare vor fi adaptate pentru educație online alte două spații din centrele de plasament din țară. Clasele sunt asigurate cu echipament tehnic, mobilier și rechizite de organizațiile neguvernamentale internaționale Moldova World Children’s Fund, SmartAid, Centrul Internațional de Colaborare și Dezvoltare „Phoenix”, dar și agenți economici.

„Este foarte important ca elevii din Ucraina să continue educația lor și să reușească să termine anul școlar. În acest moment, avem buget pentru încă două clase, cu câte 20 de computere. Este un proiect pilot și pe baza acestor exemple vom căuta donatori pentru a deschide și mai multe clase în alte centre de plasament din Moldova. Este un parteneriat eficient dintre Guvern, ONG-uri și agenții economici dispuși să ajute copiii din Ucraina să învețe și pe timp de război”, a spus John N. Maxemchuk, vicepreședintele Moldova World Children’s Fund.

„Centrul Unic de Gestionare a Crizei (CUGC) colaborează cu toate organizațiile interesate de a crea condiții bune pentru refugiații din Ucraina. În acest sens, am acordat tot suportul necesar organizației Moldova World Children’s Fund pentru a identifica spațiul și a amenaja această clasă de educație online”, a menționat colonelul Adrian Efros, șeful CUGC.

La centrul de plasament deschis în incinta Sanatoriului Provizoriu de Bază Î.S. „CONSTRUCTORUL” se află în prezent 100 de refugiați, dintre care circa 50 sunt copii.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6292 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7843 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)