Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

Campanie voluntară de donare a sângelui

18.03.2022 la 18:56 0 comentarii
3 like

Campanie voluntară de donare a sângelui

Secţia medicală a Academiei „Ştefan cel Mare”, în colaborare cu Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui, au organizat, vineri, 18 martie, în incinta complexului socio-cultural a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, o acţiune de donare voluntară a sângelui. Activitatea  face parte din obiectivul Campaniei umanitare „Donează SÂNGE pentru VIAŢĂ şi PACE”.

La acest generos act „de caritate” au participat circa 45 de studenţi ai instituţiei, devenind pentru o zi adevăraţi eroi anonimi în raport cu refugiaţii aflaţi în situaţii de criză, oferindu-le o şansă reală de salvare a vieţii.

Totodată, este şi un aport considerabil adus benevol sistemului naţional de sănătate, care va contribui la menţinerea rezervelor naţionale de sânge.

Conducerea Academiei „Ştefan cel Mare” aduce recunoştinţă organizatorilor evenimentului precum şi transmite mulţumiri cordiale tuturor donatorilor de sânge pentru nobilul gest, atitudine şi grijă manifestată faţă de refugiaţii din ţara noastră.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)