Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

Directorul ASP a spus când se vor ieftini pașapoartele

07.02.2022 la 11:59 Edit. 07 februarie 2022, 12:08 0 comentarii
2 like

Directorul ASP a spus când se vor ieftini pașapoartele
Sursa: MESAJ.md

Directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, a invocat cauzele care nu permit, deocamdată, reducerea prețurilor pentru pașapoartele moldovenești, chiar dacă a fost deconspirată schema privind blanchetele actelor de identitate, comunică MESAJ.md.

Potrivit directorului ASP, deși dosarul a fost trimis Procuraturii Anticorupție, investigațiile bat pasul pe loc, iar contractul cu compania străină nu este anulat. Deși banii nu mai sunt transferați companiei din Bulgaria, prețul perfectării actelor rămâne neschimbat, până când se va demonstra în instanță că este vorba despre o schemă de delapidare a banilor publici.

Imediat după preluarea mandatului, în vara lui 2021, Mircea Eșanu a făcut publică schema frauduloasă din cadrul instituției, prin intermediul căreia fiecare  cetățean achita o sumă suplimentară pentru perfectarea pașapoartelor. Potrivit sursei menționate, la perfectarea fiecărui pașaport se achită o taxă de tip „royalty”, de peste 13 euro. Pe perioada fostelor conduceri ASP, banii erau transferați unei companii din străinătate care se ocupa de „tipărirea” actelor. Mircea Eșanu spune că deși a pus la dispoziția procuraturii toate actele ce confirmă prezența unei scheme, nu există finalitate pe acest caz.

„La perfectarea fiecărui pașaport s-a perceput o taxă suplimentară de 13,5-14 euro. 40% din costul unui pașaport pleca în altă parte. Astăzi acest dosar se află la Procuratura Anticorupție. Însă pe acest dosar nu văd nicio mișcare. Mă deranjează această pauză de la Procuratură, pentru că deocamdată doar noi avem convingerea că asta este o fraudă, ea trebuie demonstrată, până la proba contrarie. Deocamdată, ASP este în situația să achite acești bani. Această companie este o imprimerie privată, așa cum în România sau Ucraina este imprimeria națională, este o tipografie”, a spus directorul ASP, Mircea Eșanu, în cadrul unei emisiuni televizate.

În același context, directorul ASP a specificat că atât timp cât instanța nu anulează acest contract, instituția nu poate scădea prețul pașapoartelor.

„Deocamdată, avem angajamente contractuale, contractul pe care îl avem încă nimeni nu l-a anulat. Banii se duc la ASP, noi am acoperit toate datoriile pe care ASP le avea către instituțiile creditoare, la 3 bănci, noi am reușit cu aceste economii să închidem complet datoriile. Astăzi ASP nu mai are un leu datorii către instituțiile bancare. Când am preluat mandatul, ASP avea datorii de 180 de milioane de lei. Pot să bănuiesc doar că banii din această schemă s-au regăsit, inclusiv, în finanțarea partidelor și a campaniilor electorale”, a mai spus Mircea Eșanu.

Totodată, directorul ASP a mai spus că, din anul 2014, de când a fost pusă la cale schema respectivă, peste 40 de milioane de euro au ajuns în conturile companiei străine, din cauza unor taxe exagerate, achitate de către cetățeni pentru  perfectarea actelor.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6292 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7843 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)