Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

Doi conaționali reținuți pentru trecerea ilegală a frontierei

15.01.2022 la 13:13 0 comentarii
3 like

Doi conaționali reținuți pentru trecerea ilegală a frontierei

Doi conaționali care au încălcat frontiera de stat au fost reținuți în urma conlucrării bilaterale și schimbului operativ de informații dintre polițiștii de frontieră și grănicerii ucraineni. Pe teritoriul statului vecin colegii ucraineni au intervenit și, ulterior, conform procedurilor legale, persoanele reținute au fost transmise autorităților Republicii Moldova pentru continuarea cercetărilor.

În primul caz, ca urmare a prelucrării unei informații de către ofițerul de investigații din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Basarabeasca, a fost stabilit că o cetățeancă a Republicii Moldova s-ar afla ilegal pe teritoriul Ucrainei, din luna decembrie 2021. Din datele deținute, femeia de 32 de ani este originară din raionul Leova. Astfel, grație cooperării existente și schimbului de informații operative a subdiviziunii de frontieră cu autoritățile de frontieră ucrainene, persoana bănuită a fost reținută de către serviciul operativ de grăniceri în localitatea Vâsoceanca, Ucraina. Din declarațiile preliminare ale tinerei moldovence, acum o lună ar fi traversat ilegal frontiera prin zona localităților Basarabeasca - Serpneovoie, cu scopul de muncă în orașul Herson, Ucraina. Ieri seara, în baza acordului de readmisie dintre state persoana a fost deferită autorităților din Republica Moldova.

În cel de-al doilea caz, patrula de menținere a regimului în punctul de trecere a frontierei Mirnoe  a observat o persoană care se deplasa spre linia frontierei de stat, prin ocolirea punctului de trecere. Polițiștii de frontieră au întreprins toate măsuri necesare de  contracarare a acțiunii ilegale a bărbatului, însă acesta a reușit în cele din urmă să ajungă pe teritoriul Ucrainei. Între timp au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene, care au intervenit la fața locului, reținând bănuitul. Bărbatul nu deținea vreun act de identitate asupra sa. Ca urmare a cercetărilor ulterioare s-a stabilit că acesta este originar din orașul Taraclia. Ba mai mult că nu este la prima sa abatere, persoana fiind reținută a treia oară pentru același tip de infracțiune.

 

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)