Cireșele amare fac țuica tare

Ploile îndelungate au determinat ca cireșele să-și piardă din aspectul comercial, în special fiind crăpate de la excesul de umezeală. Pentru a nu pierde roada irecuperabil, mai mulți fermieri au cules cireșele și le-au pus la fermentat, cazanele fiind și ele pregătite cu migală, procesul de fierbere a țuicii de cireșe fiind unul nu tocmai simplu.

După ce sunt culese, fructele se pun la fermentat, proces care durează în jur de 14-16 zile, mai mult decât la prună sau măr.

Este necesar ca încăperile unde sunt puse vasele pentru fermentație, să aibă o temperatură cât mai constantă sau cu variații cât mai mici şi ferite de curenții de aer. Fructele trebuie să aibă fermentația lentă şi climatul același, nu temperatură ridicată ziua şi noaptea scăzută.

Foarte importantă este şi respectarea regulilor de curățenie, ca o primă operație din fluxul tehnologic de preparare a rachiului. Toate pleacă de la început, cu vasul curat unde pui cireşele la fermentat, apoi cazanul trebuie să-l speli bine cu oţet. Drojdia produsă prin fermentare se îndepărtează pentru că dacă o pui la cazan dă un miros respingător şi ia şi din esenţă. Asupra calităţii rachiului de cireşe îşi pune amprenta chiar şi calitatea cuprului din cazanul de distilare, dar un alt detaliu la fel de important este şi vasul în care se păstrează băutura.

Asupra calităţii țuicii îşi pune amprenta şi recipientul în care se păstrează băutura. Cele mai bune calitativ sunt butoaiele de dud, care dau băuturii culoarea galben – aurie şi în care țuica se păstrează zeci de ani.

Ţuica de cireşe are o tehnică aparte de preparare, care presupune trecerea de două ori prin cazanul din cupru, ca să prindă o tărie de 40-60 de grade.