Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

La Tirana a avut loc cea de-a 15-a Reuniune a miniștrilor Agriculturii din Europa de Sud-Est

18.11.2021 la 15:39 0 comentarii
3 like

La Tirana a avut loc cea de-a 15-a Reuniune a miniștrilor Agriculturii din Europa de Sud-Est

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Viorel Gherciu, a participat la cea de-a 15-a Reuniune a miniștrilor Agriculturii din Europa de Sud-Est. Evenimentul a avut loc în legătură cu preluarea de către Albania a președinției Grupului de lucru permanent pentru dezvoltare rurală regională (SWG).

Participanții au subliniat necesitatea consolidării și cooperării dintre țări, în scopul creării unor mecanisme administrative și financiare corespunzătoare pentru asigurarea dezvoltării zonelor rurale.

În context, miniștrii Agriculturii, au convenit asupra importanței Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene (PAC) în procesul de dezvoltare pentru țările UE, precum și pentru Albania. Reuniunea de la Tirana, a fost un prilej oportun pentru ministrul Viorel GHERCIU de a face schimb de opinii cu miniștrii Agriculturii prezenți la eveniment. De asemenea, s-a discutat despre suportul UE privind posibilitatea devenirii membru al SWG a Republicii Moldova.

„Pentru Republica Moldova este foarte important să ia parte la evenimente ce consolidează cooperarea regională a Europei de Sud-Est. Avem aceeași misiune, să acționăm împreună într-un spirit de prietenie și bună vecinătate, să consolidăm cooperarea multilaterală între ministerele pe care le conducem. Guvernul Republicii Moldova și-a exprimat angajamentul de a împărtăși valorile europene pentru realizarea procesului de integrare europeană. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a întreprins acțiuni concrete pentru adoptarea treptată a legislației europene și pentru continuarea implementării Acordului de Asociere dintre Moldova și UE, care este o prioritate pentru noi. Reuniunea de astăzi este un instrument eficient de monitorizare a progreselor din țările din regiune, dar și a provocărilor din domeniile agriculturii și dezvoltării rurale în implementarea Acordului de Asociere și a angajamentelor față de Uniunea Europeană. În prezent, MAIA a finalizat primul proiect al Strategiei Naționale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru perioada 2022-2027, care încadrează obiectivele/prioritățile politicii agricole comune a Uniunii Europene. Ne-am propus ca proiectul final al Strategiei să fie aprobat până la sfârșitul lunii decembrie 2021. În acest sens, suntem recunoscători Uniunii Europene că a susținut ministerul prin proiectul Twinning „Sprijin suplimentar pentru agricultură, dezvoltare rurală și securitate alimentară în Republica Moldova”, la procesul de elaborare a noii Strategii Naționale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (2022-2027), document ce va fi aliniat la obiectivele și prioritățile Politicii Agricole Comune(PAC) a UE”, a subliniat ministrul.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale al Albaniei, Frida KRIFKA, a informat participanții, despre obiectivele țării sale pentru Președinție pe parcursul anului 2022.

„Guvernul Albaniei va stabili priorități pentru realizarea Agendei Verzi, prin cooperarea regională și europeană, transfrontalieră și includerii atât a tinerilor, cât și a femeilor în antreprenoriat. Un rol important în dezvoltarea agriculturii și mediului rural pe viitor îl constituie aplicarea tehnologiilor performante, lucru comun pentru toate țările”, a menționat Frida KRIFCA.

Statele participante la eveniment au reiterat determinarea de a consolida cooperarea regională în domeniile aferente agriculturii în vederea extinderii comerțului regional și schimbului de mărfuri. De asemenea, au confirmat angajamentul de a implementa prevederile Declarației adoptate privind Agenda Verde pentru Balcanii de Vest la Sofia 2020 și a Planului de acțiune, stipulat în Declarația de la Brdo, octombrie 2021.

Totodată, în cadrul vizitei oficiale în Albania, Viorel GHERICU a avut întâlnire cu omologul său din Muntenegru, cu reprezentantul Comisiei Europene DG AGRI, cu exponenți ai Guvernului Federal German, ai Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), ai Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și ai Consiliului de Cooperare Regională (RCC).

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)