Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

Zâmbete, emoții, entuziasm, implicare și cea mai neobișnuită investigare

07.10.2021 la 10:05 0 comentarii
3 like

Zâmbete, emoții, entuziasm, implicare și cea mai neobișnuită investigare

Peste 2 000 de copii cu vârsta cuprinsă între 6-11 ani au participat în perioada 06 - 29 septembrie curent, la activitățile sportiv-educative ale festivalului fotbalistic din cadrul programului special ”Sport+Școală+Poliție”, desfășurate de polițiștii din cadrul subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției, în comun cu antrenorii școlilor de fotbal. În parteneriat cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.

Activitățile au fost organizate în 10 școli din raioanele Taraclia, Ungheni, Anenii Noi, Ceadîr-Lunga, Criuleni, Telenești, Edineț și Dubăsari.

Prin activități, polițiștii au promovat modul sănătos de viață în rândul copiilor, educarea acestora în spirit sportiv și respectuos, înlocuirea practicilor violente cu metode educaționale pozitive și sportive, precum și renunțarea la violență și comportament deviant.

Copiii au avut parte și de o activitate neobișnuită prin demonstrarea laboratorului criminalistic mobil, cunoașterea echipamentului modern de investigare a locului infracțiunii, ridicarea urmelor digitale și a celor de încălțăminte.

Micuții au fost familiarizați cu măsurile de siguranță personală în mediul online, dar și în traficul rutier.

Menționăm că Programul special ,,Sport+Școală+Poliție” face parte din proiectului ,,Open Fun Football Schools” implementat în contextul Acordului de colaborare între Inspectoratul General al Poliției şi Federaţia Moldovenească de Fotbal din 2015, sub conducerea organizației neguvernamentale ,,Cross Culture Project Association” din Danemarca, sub egida Ambasadei Suediei.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6292 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7843 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)