Moldovenii vor primi sfaturi cum să economisească pe facturile de energie
Agenția pentru Eficiență Energetică a lansat astăzi un sistem informativ interactiv pentru a explica modul în care electrocasnicele și diverse obiecte din locuință consumă energie, precum și pentru a oferi sfaturi cum să economisim pe facturile la energie, anunță MESAJ.md
Aplicația reprezintă o casă/un apartament la bloc, cu diverse echipamente click-abile și locatarii acestuia efectuând diverse acțiuni prin locuință. Sistemul informativ, numit „Cât consumă casa ta?”, linkul poate fi accesat pe: https://www.aee.md/ro/sistem-informational/cat-consuma-fiecare-echipament-din-casa-ta.html
„Prin această aplicație, Agenția țintește să vorbească în limbajul tinerilor de astăzi, oferind informații privind eficiența energetică în format infotainment, astfel încât prin joc, consumatorii să înțeleagă importanța unei atitudini grijulii față de consumul de energie”, a declarat directorul AEE, Alexandru Ciudin.
În Republica Moldova, sectorul rezidențial este cel mai energofag, acestuia revenindu-i cca 45% din consumul final de energie în țară. Spre deosebire, în Uniunea Europeană, consumul sectorului rezidențial reprezintă 26% din consumul total de energie în 2019.
Comentarii ()