Borşul, ingredientul multifuncţional din bucătăria ţăranului la 1900

În urmă cu mai bine de 100 de ani, borşul era cel mai întâlnit fel de mâncare din bucătăria ţăranilor din zona Moldovei. Ca să iasă borşul acru, femeile foloseau tot felul de metode, dar nu toate reuşeau să obţină rezultatul dorit, scrie historia.ro, citată de MESAJ.MD.

Un articol din anul 1901, publicat în „Şezătoarea. Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare”, şi intitulat „Bucătăria ţăranului”, este dedicat modului de preparare al borşului în satele din zona Moldovei. Ca şi în multe din gospodăriile din zilele noastre, acest fel de mâncare era nelipsit de pe masă.   

„Dacă n-am o ţâră de sorghitură, parcă nu mă ţin sătulă“, era o vorbă cunoscută a femeilor de la început de secol XX, invocată în deschiderea articolului semnat de G. Lupaşcu, un învăţător din satul Pleşeşti, judeţul Suceava.     

Reţeta clasică a preparării borşului se respectă şi acum în multe din gospodăriile din Moldova:    „Se prepară din tărâţă de popuşoi în chipul următor:se ieu tărâţe de popuşoi, cam 3 părţi, o parte tărâţe de grâu, se pun într-un borşeriu:o putină de brad ori stejar;borşeriul trebuie să fie curat. Peste tărâţele acestea se pune cuib de borş – huşte din borşul vechiu, care sunt acre şi se amestecă foarte bine şi peste tărâţe se toarnă apă clocotită, mestecându-se în putină cu un băţ, ori de câte ori de toarnă uncrop“  

Autorul menţionează că în borş, unii mai pun şi crenguţe de vişin, ca să fie gustos, iar alţii pun cartofi fierţi ca să se înăcrească mai repede. Tot aici se menţionează că borşul nu iese întotdeauna acru, pentru că depinde de caracterul femeii care îl pregăteşte: „Nu toate femeele pot umplea borş bun şi acru;după femeea blagină, ori leneşă, borşul nu se acreşte repede şi tare;după cea harnică a dracului, după cele iuţi şi repezi, după aschide – rele, borşul se face acru cum îi focul“  

De asemenea, sunt oferite şi indicaţii despre modul cum trebuie păstrat borşul pentru a fi proaspăt cât mai mult timp:„Borşul în borşeri se ţine la loc răcoros;din când în când trebuie curăţit, de bartiţă – un fel de coajă albă ce se formează pe de-asupra lui, ca să nu-i strice gustul. Borşul ţinut la căldură se bîhleşte, adecă se împuţeşte şi se întinde“