Percheziții la Inspectoratul Național de Investigații: Ar fi vizați doi angajați
Doi agenți ai Inspectoratului Național de Investigații ar fi bănuiți de corupție. În dimineața zilei de 1 iunie CNA a descins cu percheziții în cadrul instituției vizate.
UPDATE: Doi angajaţi ai Inspectoratului Naţional de Investigaţii au fost reţinuţi, cu puţin timp în urmă, de CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupere pasivă.
Aceştia au fost denunţaţi la linia naţională anticorupţie de un bărbat care a comunicat că doi poliţişti i-ar fi cerut bani pentru a-l scăpa de un dosar penal.
În scurt timp, oamenii legii au fost identificaţi cu sprijinul subdiviziunilor specializate ale Inspectoratului General de Poliţie.
Potrivit denunţului, poliţiştii l-ar fi intimidat, pe parcursul câtorva zile, pe denunţător, somându-l să le dea mită pentru a nu-l trage la răspundere pe pretinse fapte escrocherie pe care i le incriminau. Acesta a comunicat procurorilor şi ofiţerilor CNA că poliţiştii ar fi insistat, în repetate rânduri, să le transmită 500 de euro, telefonându-l şi fixându-i întrevederi. Tot el a mai spus că ofiţerii INI l-ar fi ameninţat că în cazul în care nu le dă banii, îl vor reţine.
În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru corupere pasivă, iar cei doi poliţişti au fost reţinuţi şi plasaţi în izolatorul CNA pentru 72 de ore. Acum, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă închisoare, pedeapsă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii pentru o perioadă determinată de timp.
Procuratura Anticorupţie conduce urmărirea penală.
Reamintim că, Inspectoratul General al Poliției, în comun cu ofițerii CNA, precum și alte instituții abilitate, au desfășoarat în această dimineață percheziții în birourile a doi ofițeri Inspectoratului Național de Investigații al IGP. Despre aceasta ne-a confirmat ofițerul de presă al IGP, Silvia Vetcu.
Totodată, potrivit ofițerului de presă al CNA, Ina Voloşciuc, ambele cazuri sunt cercetate și nu sunt cunoscute toate detaliile. "Încă nu am făcut declarații oficial. Nu avem dreptul să vă oferim la moment alte informații", a conchis ea.
Comentarii ()