Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

Promo-LEX: Transparența a fost afectată în cazul a două treimi dintre proiectele votate în Parlament

09.10.2026 la 13:40 0 comentarii
0 likes

Promo-LEX: Transparența a fost afectată în cazul a două treimi dintre proiectele votate în Parlament

Transparența decizională a fost afectată în cazul a șase dintre cele nouă proiecte de lege votate de Parlament în ședința din 8 octombrie. În unele cazuri, documentele aferente nu au fost publicate înainte de examinare, iar rapoartele comisiilor parlamentare au fost aprobate chiar în ziua votului, constată Asociația Promo-LEX.

Potrivit organizației, Parlamentul s-a întrunit joi în două ședințe, dintre care una închisă, în cadrul căreia a fost examinat proiectul de hotărâre privind aprobarea structurii generale și a efectivului Armatei Naționale. Înaintea ședințelor plenare, Biroul permanent a aprobat ordinea de zi, însă ora și agenda reuniunii nu au fost publicate.

La începutul ședinței plenare, opoziția a înaintat nouă propuneri de modificare a ordinii de zi, însă niciuna nu a fost acceptată.

În cadrul ședinței deschise, deputații au votat nouă proiecte de lege: trei în prima lectură și șase în lectura a doua. Patru dintre acestea vizează domenii relevante pentru integrarea europeană, inclusiv serviciile media audiovizuale, examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului, recuperarea creanțelor fiscale și controlul tutunului.

Promo-LEX menționează că deputații din majoritate și opoziție au susținut de comun acord cel puțin două inițiative: proiectul privind cumularea pensiei de urmaș cu pensia de dizabilitate pentru persoanele cu dizabilități severe din copilărie și cel referitor la controlul tutunului.

Cu toate acestea, organizația atrage atenția asupra problemelor de transparență identificate în procesul legislativ. În cazul a două proiecte, perioada dintre înregistrare și examinarea și votarea în prima lectură a fost mai mică de 10 zile lucrătoare, termen prevăzut de Legea nr. 239/2008 pentru prezentarea recomandărilor de către părțile interesate.

Totodată, înainte de începerea ședinței plenare, pentru șase proiecte nu erau publicate toate documentele aferente. Printre actele lipsă se numărau șase rapoarte ale comisiilor parlamentare, avize ale Guvernului și Procuraturii Generale, o expertiză anticorupție, două avize ale Direcției generale juridice și trei sinteze ale obiecțiilor, recomandărilor și amendamentelor.

O altă problemă semnalată de observatori este că, în cazul a șase proiecte de lege, comisiile responsabile au aprobat rapoartele chiar în ziua în care inițiativele au fost examinate în plen.

Promo-LEX amintește că, potrivit Regulamentului Parlamentului, proiectele de acte legislative pot fi incluse în proiectul ordinii de zi doar după prezentarea raportului comisiei permanente. Organizația avertizează că aprobarea rapoartelor în ziua examinării și publicarea documentelor în timpul ședinței reduc transparența procesului decizional și ridică semne de întrebare privind timpul pe care l-au avut deputații la dispoziție pentru a analiza actele înainte de vot.

Monitorizarea activității Parlamentului este realizată de Promo-LEX cu sprijinul Suediei și al Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, în cadrul proiectului „Democrația în Acțiune: Consolidarea Integrității Electorale, Responsabilității Politice și Participării Civice”.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    5027 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7502 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2244 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vineri
    9
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)