SUA și Republica Moldova își aprofundează cooperarea în domeniul apărării. Ce au discutat Nosatîi și oficialul american Andrew Loomis
Republica Moldova și Statele Unite intenționează să aprofundeze cooperarea în domeniul apărării, inclusiv pentru consolidarea capacităților instituționale în fața amenințărilor hibride și modernizarea Armatei Naționale. Subiectele au fost discutate la Chișinău de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și adjunctul asistentului secretarului pentru război al SUA, Andrew Loomis, în cadrul unei întrevederi desfășurate pe 22 septembrie.
Oficialii au abordat asistența oferită în continuare de partea americană pentru dezvoltarea și modernizarea Armatei Naționale. Sprijinul SUA vizează domenii precum logistica, instruirea militarilor, schimbul de experiență și expertiza de specialitate.
Un loc important în discuții l-a ocupat consolidarea parteneriatului moldo-american. Potrivit Ministerului Apărării, părțile au analizat sprijinul pentru fortificarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride actuale, precum și dezvoltarea capabilităților de comunicare strategică.
În acest context, Chișinăul și Washingtonul au convenit să identifice soluții moderne pentru avansarea reformelor în sectorul apărării și adaptarea acestuia la noile provocări de securitate.
Agenda întrevederii a inclus și parcursul european al Republicii Moldova, prioritățile actuale ale sectorului de apărare și rolul sprijinului oferit de partenerii externi și organizațiile internaționale în realizarea obiectivelor stabilite.
La finalul discuțiilor, Anatolie Nosatîi și Andrew Loomis au reiterat interesul pentru menținerea și dezvoltarea parteneriatului dintre Republica Moldova și SUA, cu obiectivul declarat de a contribui la pacea și stabilitatea regională.
Comentarii ()