Șeful Moldovagaz își taie singur salariul la jumătate: „Trebuie să începem de undeva”
Directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, a anunțat că va renunța la 50% din salariul său în trimestrul al patrulea al anului 2026. Decizia vine pe fondul crizei energetice și al avertismentelor privind o perioadă dificilă pentru gospodăriile din Republica Moldova.
Ceban spune că măsura reprezintă un gest de solidaritate cu cetățenii care ar putea fi afectați de situația energetică din această perioadă.
„Vremurile grele sunt o încercare a umanității. Înțelegând că, în viitorul apropiat, majoritatea gospodăriilor din Moldova se va confrunta cu o perioadă dificilă, am decis să renunț la 50% din salariul meu în trimestrul al patrulea al anului 2026”, a declarat șeful Moldovagaz, citat de Mesaj.md.
Directorul companiei a precizat că renunțarea la o parte din salariu nu va soluționa criza, dar consideră că este nevoie de acțiuni concrete de solidaritate.
„Știu că acest gest nu va rezolva criza actuală, dar consider că avem nevoie de manifestări practice de solidaritate. Trebuie să începem de undeva”, a adăugat Ceban.
Anterior, Guvernul a anunțat intenția de a institui stare de urgență în sectorul energetic, invocând riscurile generate de situația internațională.
Comentarii ()