Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

Trei bărbați au fost arestați, sub acuzația de tâlhărie / VIDEO

20.12.2023 la 12:08 0 comentarii
1 like

Trei bărbați au fost arestați, sub acuzația de tâlhărie / VIDEO

Trei bărbați, de 32 și 36 de ani, au fost arestați, fiind suspectați de săvârșirea unei tâlhării asupra unui bărbat din orașul Ialoveni., relatează serviciul de presă al instituției de resort.

La 10 noiembrie, polițiștii au fost sesizați, de un bărbat de 65 de ani,  precum că persoane necunoscute, fața cărora era acoperită cu măști medicinale, au pătruns  în casă, l-au agresat fizic, aplicându-i mai multe lovituri și,  amenințându-l cu un cuțit, l-au deposedat de mijloace bănești în sumă de aproximativ 37 mii de lei, după care au plecat într-o direcție necunoscută.

În cadrul acțiunilor speciale de investigație, ofițerii Direcției investigații criminale și a INI, în comun cu polițiștii din Ialoveni,  cu suportul Direcției  investigații analitice a INI și mascaților BPDS „Fulger”, sub conducerea Procuraturii Ialoveni, au reținut suspecții.

În privința tuturor persoanelor reținute a fost aplicată măsura preventivă-arestul.

În timpul perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat telefoane mobile și haine cu care ar fi fost îmbrăcați în momentul săvârșirii infracțiunii.

Bărbații nu sunt la prima abatere de la lege, anterior fiind judecați pentru jaf, huliganism și tentativă de omor.

În cadrul acțiunilor desfășurate de către grupul de urmărire penală s-a stabilit că la comiterea infracțiunii ar fi  participat și o a patra persoană, care la moment se eschivează de organul de urmărire penală și este căutată de poliție.

Polițiștii continuă investigațiile în vederea întăririi bazei probatorii, iar învinuiții riscă până la 10 ani de închisoare.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)