Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

Memorandum între CNA și Biroul de Stat de Investigații al Ucrainei

21.08.2023 la 16:02 0 comentarii
1 like

Memorandum între CNA și Biroul de Stat de Investigații al Ucrainei

Directorul CNA, Iulian Rusu li șeful Biroului de Stat de Investigații al Ucrainei, Oleksii Sukhachov au semnat un memorandum de înțelegere în domeniul prevenirii și combaterii corupției. Scopul acestuia este de a asigura o cooperare strânsă între cele două instituții. Evenimentul oficial a avut loc la Cernăuți, Ucraina.

Astfel, prin semnarea acordului respectiv, ambele părți și-au exprimat interesul pentru cooperarea în următoarele domenii prioritare: schimbul de informații cu privire la legislație, studii și alte materiale privind prevenirea, depistarea, soluționarea și investigarea infracțiunilor, precum și investigațiilor interne; schimbul de bune practici privind investigarea infracțiunilor și desfășurarea investigațiilor interne; schimbul de cunoștințe privind soluțiile tehnologice de vârf, inovațiile, aplicațiile informatice și alte instrumente, utilizate de fiecare participant în lupta împotriva activităților infracționale.

De asemenea, pentru a asigura prevenirea și depistarea eficientă a actelor infracționale, părțile își propun să încurajeze și să susțină cooperarea directă prin implementarea de proiecte și măsuri comune în conformitate cu termenii și condițiile care urmează a fi convenite în comun.

Potrivit prevederilor documentului, participanții vor garanta protecția informațiilor clasificate primite, iar la transmiterea şi utilizarea informaţiei restricționate vor fi implementate măsuri organizatorice şi tehnice corespunzătoare pentru a le proteja împotriva distrugerii, modificării, dezvăluirii accidentale sau ilegale, precum și împotriva oricărei alte prelucrări ilegale.

Acordul a fost încheiat pe un termen nedeterminat.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Distribuitor oficial Playstation în Moldova
    24.01.2024 la 12:03 Edit. 25 ianuarie 2024, 10:14
    2519 0
    Colectivul Spitalului ”Toma Ciorbă” este pe cale să declare grevă generală
    11.12.2023 la 10:12 Edit. 11 decemberie 2023, 10:12
    4235 0
    VITALIE PERCIUN: Recesiunea economică este indusă de ineficiența politicilor promovate, nu doar de războiul din Ucraina
    21.03.2023 la 18:24 Edit. 11 aprilie 2023, 12:23
    23529 0

    Interviu

    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre

    Top Știri

    Distribuitor oficial Playstation în Moldova
    Distribuitor oficial Playstation în Moldova
    24.01.2024 la 12:03 Edit. 25 ianuarie 2024, 10:14
    VITALIE PERCIUN: Recesiunea economică este indusă de ineficiența politicilor promovate, nu doar de războiul din Ucraina
    VITALIE PERCIUN: Recesiunea economică este indusă de ineficiența politicilor promovate, nu doar de războiul din Ucraina
    21.03.2023 la 18:24 Edit. 11 aprilie 2023, 12:23
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    29.09.2022 la 16:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:07
    Joi
    3
    Septembrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)