Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

PAS va promova în Parlament introducerea integrării europene în Constituție

22.05.2023 la 16:02 0 comentarii
1 like

PAS va promova în Parlament introducerea integrării europene în Constituție

Partidul de guvernare va promova în Parlament introducerea integrării europene în Constituție, iar cei care erau sceptici vor deveni mai convinși de parcursul nostru european după Adunarea „Moldova Europeană“ de duminică.

Declarațiile au fost făcute de președintele Legislativului, Igor Grosu, în cadrul unei emisiuni televizate.

În același timp, Igor Grosu a precizat care sunt pașii următori pe care trebuie să îi facă atât guvernarea, cât și cetățenii ca să fie mai aproape de aderarea la Uniunea Europeană.

Ieri, participanții la Adunarea „Moldova Europeană” au adoptat unanim o rezoluție, din șapte puncte, a căror îndeplinire ar ajuta ca țara noastră să devină membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. În primul punct este solicitată modificarea Constituției Republicii Moldova, astfel încât să se stabilească faptul că aderarea la Uniunea Europeană este definitivă și ireversibilă.

„Pe termen mediu și lung sunt obiectivele care au fost trasate în rezoluția finală. Pe termen scurt continuăm să ne facem temele pentru acasă, astfel ca la sfârșitul acestui an, 2023, să putem obține deschiderea negocierilor de aderare. Mai urmează câteva evenimente și Summitul. Este un eveniment în premieră, istoric în Moldova. Găzduiește atâția prim-miniștri și președinți ai țărilor Uniunii Europene. Noi o să arătăm că putem fi ospitalieri așa cum ni se duce vestea, buni oranizatori, europeni”, a declarat Igor Grosu.

Precizăm că, la 1 iunie, în Republica Moldova va fi organizat Summitul Comunității Politice Europene (CPE).

La eveniment sunt așteptați circa 50 de șefi de stat și de guvern, precum și lideri ai Uniunii Europene. În cadrul celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, care se va desfășura la Bulboaca, oficialii vor discuta despre eforturile comune pentru pace, în contextul războiului din Ucraina și al crizelor conexe, apărarea democrației, consolidarea securității energetice și reziliența statelor europene.

Anterior, președinta Maia Sandu a declarat că acest eveniment este unul istoric, care așează Republica Moldova la masa de discuții a statelor europene și reprezintă o investiție importantă în viitorul țării noastre.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)