Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Societate

Parlamentul se preocupă de soarta deținuților

29.11.2022 la 14:45 0 comentarii
2 like

Parlamentul se preocupă de soarta deținuților

Necesitatea revizuirii cadrului legal pe segmentul acordării asistenței medicale persoanelor aflate în detenție a fost dezbătută în cadrul audierilor publice organizate de Comisia drepturile omului și relații interetnice și de Comisia protecție socială, sănătate și familie. Evenimentul a fost organizat urmare a recomandărilor făcute de organizațiile internaționale, precum și a deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului.

La audierile publice au participat reprezentanții Administrației Naționale a Penitenciarelor, ai Ministerului Justiției, ai Ministerului Sănătății, ai Ministerul Finanțelor, ai Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și alte părți interesate. Participanții s-au referit la diverse aspecte, printre care acordarea asistenței medicale minorilor, gravidelor, pensionarilor și persoanelor cu dizabilități din contul Fondului Asigurărilor Obligatorii de Asistență Medicală, asigurarea instituțiilor penitenciare cu personal medical superior și mediu, acordarea serviciilor de medicină dentară, precum și acordarea asistenței medicale persoanelor care suferă de tulburări mintale sau boli ale sistemului nervos.

De asemenea, s-a discutat despre modalitatea cea mai viabilă de implementare a recomandărilor Comitetului ONU împotriva Torturii, care vizează transferul responsabilității pentru furnizarea asistenței medicale deținuților de la Ministerul Justiției/Administrația Națională a Penitenciarelor către Ministerul Sănătății. Un alt subiect abordat a fost determinarea unui mecanism legal privind repartizarea pentru plasare în câmpul muncii a absolvenților USMF „Nicolae Testemiţanu” în instituțiile penitenciare.

„Platforma parlamentară ne dă o oportunitate foarte mare să rezolvăm aceste probleme. Vom discuta toate viziunile și toate părerile, pentru a asigura drepturile deținuților, astfel încât să nu mai avem condamnări la CEDO”, a menționat președintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice, Grigore Novac.

„Problemele deținuților, care interferează cu drepturile omului, sunt cunoscute demult. E timpul să le găsim o soluție. Este important ca noi să ne armonizăm în viziuni și decizii”, a adăugat vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, Adrian Belîi.

În cadrul audierilor publice, participanții și-au exprimat aprecierea față de suportul acordat de Consiliul Europei, pe agenda căruia se află elaborarea unei propuneri de politică publică privind asistența medicală acordată în instituțiile penitenciare.

La final, participanții au convenit să prezinte propuneri Grupului de lucru pentru elaborarea propunerilor de modificare a legislației pe segmentul asistenței medicale acordată persoanelor aflate în detenție, constituit de Ministerul Justiției.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)