Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Politica

Grupul de lucru parlamentar privind Găgăuzia și-a lansat activitatea în noua componență

22.03.2022 la 15:07 0 comentarii
2 like

Grupul de lucru parlamentar privind Găgăuzia și-a lansat activitatea în noua componență

Ședința de lansare a activității Grupului de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționalității UTA Găgăuzia și a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al Unității teritoriale autonome  Găgăuzia, în noua componență, a avut loc astăzi la Parlament.

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a salutat reluarea activității Grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia, după constituirea organelor de conducere ale Adunării Populare a Găgăuziei.

Totodată, șeful Legislativului a menționat că aceasta se întâmplă într-o perioadă dificilă pentru țara noastră, marcată de mai multe crize.

”Noi trebuie să facem față acestor provocări majore, lucru posibil doar printr-un dialog. De aceea apelul nostru către membrii Grupului este să comunice intens, să acționeze rapid și, cu ajutorul partenerilor de dezvoltare, să identifice cele mai bune soluții așteptate de cetățeni”, a declarat Președintele Parlamentului Igor Grosu.

Guvernatorul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, a confirmat că sarcina prioritară comună este consolidarea unității societății și creșterea culturii democratice și a îndemnat membrii Grupului  să elaboreze o agendă comună.

”Aveți un avantaj important – sprijinul generos al partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova. Pe baza celor mai bune practici ale parlamentarismului, puteți obține rezultate semnificative în procesul de armonizare a legislației naționale și regionale. Fiecare compromis la care se ajunge pe această platformă va servi la consolidarea culturii democratice și a unității societății noastre”, a menționat Irina Vlah.

Cei doi copreședinți ai Grupului de lucru – Vladimir Bolea, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, și Serghei Cimpoieș, membru al Adunării Populare a Găgăuziei, au reiterat disponibilitatea și interesul pentru un dialog constructiv în cadrul grupului de lucru, restabilirea funcționalității depline a acestui instrument important în dialogul dintre Chișinău și Comrat.

”Este important să conștientizăm esența proceselor, să ne auzim reciproc și, cel mai important, să nu uităm nici pentru o secundă că suntem aleși de popor și trebuie să lucrăm în interesul oamenilor”, a spus Vladimir Bolea.

La eveniment au participat reprezentanți ai corpului diplomatic și partenerilor de dezvoltare a Republicii Moldova. A fost salutată lansarea activității Grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia, în noua componență, și exprimată determinarea pentru a facilita buna funcționare a acestuia.

Grupul de lucru pentru asigurarea, în cadrul normelor constituționale, a funcționalității Unității teritoriale autonome Găgăuzia şi a prevederilor legislative ale Republicii Moldova în raport cu statutul special al UTA Găgăuzia, a fost creat la 20 noiembrie 2015. Scopul activității Grupului este de a îmbunătăți funcționarea Autonomiei găgăuze în cadrul constituțional al Republicii Moldova, având la bază Legea privind statutul special al Găgăuziei din anul 1994.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)