Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Politica

Programe de asistență a Consiliului Europei, discutate la Parlament

04.10.2021 la 13:47 0 comentarii
3 like

Programe de asistență a Consiliului Europei, discutate la Parlament

Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman s-a întâlnit astăzi cu Directorul Oficiului Directoratului General pentru Programe al Consiliului Europei (ODGP/CoE), Verena Taylor.

În debutul discuției, Doina Gherman a trecut în revistă ultimele evoluții politice din Republica Moldova. De asemenea, a reiterat determinarea autorităților în avansarea implementării reformelor în beneficiul cetățenilor.

“Cetățenii țării noastre își doresc schimbări, iar noi vom depune tot efortul în acest sens pentru că înțelegem responsabilitatea pe care o avem odată cu obținerea unui mandat puternic, susținut de o mare parte a populației. Prioritatea noastră rămâne a fi reforma justiției pentru că doar astfel vom obține rezultate și în domeniile precum social, economic și altele”, a declarat Președinta Comisiei politică externă și integrare europeană.  

Dialogul a vizat și proiectele de asistență incluse în Planul de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru perioada 2021-2024, precum și acțiunile care urmează a fi întreprinse în acest sens.

Verena Taylor a confirmat disponibilitatea reprezentanților Consiliului Europei în oferirea suportului necesar Republicii Moldova, care au drept obiectiv – o viață mai bună pentru cetățenii țării, conform unor noi standarde europene.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)