Vasile Tofan nu exclude viitorul politic, dar spune că e prea devreme să se gândească la prezidențiale
Premierul Vasile Tofan afirmă că, deocamdată, rămâne independent și nu poartă discuții privind aderarea la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Totuși, acesta recunoaște că mandatul și încrederea politică de care beneficiază vin din partea formațiunii.
Într-un interviu acordat emisiunii „На грани”, de la Exclusiv TV, șeful Guvernului a declarat că este recunoscător PAS și tratează această încredere cu responsabilitate. Totodată, el a subliniat că susține obiectivul integrării europene a Republicii Moldova.
Întrebat despre o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale sau parlamentare, Tofan a spus că este prematur să se gândească la următorii pași în cariera politică, în condițiile în care Guvernul are numeroase probleme de rezolvat.
„Avem atât de multe probleme pe care trebuie să le rezolve Guvernul, încât ar fi o prostie să mă gândesc la următorii pași”, a declarat premierul.
Vasile Tofan a fost desemnat în funcția de prim-ministru de PAS, după demisia lui Alexandru Munteanu. La 21 iulie 2026, Guvernul său a primit votul de încredere al Parlamentului, fiind susținut de 53 de deputați. Comuniștii și socialiștii au votat împotrivă, în timp ce deputații neafiliați și cei din fracțiunile „Alternativa”, „Partidul Nostru” și „Democrația Acasă” nu și-au exprimat opțiunea.
Comentarii ()