Siegfried Mureșan, averea premierului desemnat de Nicușor Dan: 1,15 milioane de euro doar în titluri de stat
Siegfried Mureșan, nominalizat pentru funcția de premier de președintele României, Nicușor Dan, are un portofoliu financiar și imobiliar consistent, potrivit declarației de avere depuse în 2024.
Cea mai importantă componentă a averii sale este reprezentată de titlurile de stat. Mureșan declară 11.550 de titluri emise de Ministerul Finanțelor, cu o valoare declarată de 1,155 milioane de euro.
Eurodeputatul mai deține participații la Oveit Investors și Benefito Investors, evaluate la aproximativ 12.500 de lei fiecare, precum și acțiuni la mai multe companii listate pe piețele internaționale. Printre acestea se numără 120 de acțiuni Tesla, evaluate la peste 21.000 de dolari, dar și participații la Plug Power, Magna International, Bloom Energy, Fisker și UiPath.
La capitolul proprietăți, Mureșan deține o casă de aproximativ 260 de metri pătrați în Kortenberg, în apropiere de Bruxelles. În declarație mai figurează, la nivelul familiei, un teren de 373 de metri pătrați și o clădire de 260 de metri pătrați.
În România, soția sa, Cătălina Manea, figurează cu un teren de 180 de metri pătrați în Brașov, dobândit prin moștenire, precum și cu două imobile cu suprafețe de 270 și 75 de metri pătrați.
Familia are însă și o obligație financiară importantă. În 2020, Siegfried Mureșan a contractat în Belgia un credit de 550.000 de euro, cu scadența în 2035. Împrumutul a fost contractat în același an în care a fost achiziționată proprietatea din Kortenberg.
În declarațiile de avere au fost menționate și mai multe autoturisme, între care un Volkswagen fabricat în 2010, un Fiat din 2014 și un Mercedes din 2021.
Potrivit documentelor aferente anului 2024, Siegfried Mureșan și soția sa au declarat venituri totale de peste 265.000 de euro. Mureșan a obținut venituri din activitatea sa din Parlamentul European, inclusiv aproximativ 93.793 de euro din indemnizația de europarlamentar, la care s-au adăugat diurne și indemnizații de călătorie. Cătălina Manea a declarat venituri de 100.269,5 euro de la Banca Europeană de Investiții.
Mureșan a precizat că el și soția sa nu dețin și nu utilizează bunuri de lux.
Siegfried Mureșan este europarlamentar din 2014. A obținut primul mandat pe listele PMP, iar ulterior a trecut la PNL, fiind reales în Parlamentul European în 2019 și 2024.
Comentarii ()