Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Politica

Maia Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul Confederației Elvețiene în Republica Moldova, Claude Wild

13.07.2021 la 12:01 0 comentarii
1 like

Maia Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul Confederației Elvețiene în Republica Moldova, Claude Wild

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în această dimineață o întrevedere cu Ambasadorul Confederației Elvețiene în țara noastră, ES Claude Wild, și cu șefa Biroului de cooperare al Elveției la Chișinău, Caroline Tissot. În cadrul discuției, șefa statului a mulțumit pentru parteneriatul de durată dintre țările noastre, Elveția fiind, de peste 20 de ani, unul dintre principalii parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova.

„Printre priorități am discutat necesitatea de a semna un Acord de protecție socială, sporirea volumului schimburilor comerciale, lansarea unor parteneriate dintre autoritățile publice locale și posibilitatea recunoașterii certificatelor de vaccinare anti Covid-19, emise de Republica Moldova. Mi-am exprimat speranța că, odată cu învestirea noului Guvern, vom putea spori cooperarea bilaterală, iar Moldova va rămâne o prioritate pentru programele elvețiene de dezvoltare”, a spus Președinta Maia Sandu.

De asemenea, în cadrul întrevederii s-a discutat despre proiectele realizate de Elveția în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova, al creării locurilor de muncă sau al sănătății, care sunt extrem de utile pentru cetățeni.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)