Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Incidente

Dosarul avionului aterizat la Edineț a fost trimis în judecată

31.01.2022 la 14:56 0 comentarii
2 like

Dosarul avionului aterizat la Edineț a fost trimis în judecată

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a terminat urmărirea penală și a trimis în judecată dosarul care vizează avionul din Ucraina implicat în contrabandă cu țigări, depistat pe un câmp din Edineț, în septembrie 2021, pe episodul participării pilotului principal la introducerea ilegală în Moldova a aparatului de zbor, prin contrabandă.

Pilotul este originar din Kiev, Ucraina, are vârsta de peste 60 de ani, iar antecedente penale nu a avut. Potrivit celor incriminate de procurorii PCCOCS, acesta a survolat spațiul aerian al Moldovei fără autorizația necesară, din Ucraina spre România și a aterizat pe o pistă improvizată, pe un câmp, fără să fie supus controlului vamal, aparatul aerian fiind astfel introdus prin contrabandă în țară. Potrivit legii penale, ultima infracțiune se pedepsește cu închisoare pentru un termen de la 4 la 10 ani.

În privința altor complici (din Moldova, Ucraina și Belarus), urmărirea penală continuă, în cooperare cu Poliția de Frontieră; iar organizatorul infracțiunii a fost anunțat în căutare. După demonstrarea în judecată a vinovăției acestora, aparatul aerian cu valoarea în vamă de aproape 300.000 lei va fi supus confiscării speciale.

Scopul introducerii prin contrabandă a avionului în Moldova este investigat de către PCCOCS și Poliția de Frontieră, în cooperare cu autoritățile din Ucraina.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)