Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Incidente

Droguri de peste 300 de mii de lei, capturate de polițiști și procurori / VIDEO

07.12.2021 la 13:37 0 comentarii
2 like

Droguri de peste 300 de mii de lei, capturate de polițiști și procurori / VIDEO

Ofițerii din cadrul Direcției Investigații „Centru” a Inspectoratului Național de Investigații (INI), sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a documentat timp de două luni activitatea unui grup infracțional, care s-a finalizat cu o captură de marijuana de calitate superioară, în valoare de peste 300.000 lei pe piața neagră.

Ulterior, doi membri ai grupului infracțional – tată și fiu – au fost reținuți și plasați în arest preventiv, pentru ca ulterior dosarul penal în privința acestora să fie trimis în judecată. Potrivit legii penale, infracțiunile incriminate celor doi bărbați se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Potrivit materialelor dosarului, cei doi comercializau drogurile în Anenii Noi, Chișinău, dar și în regiunea transnistreană. Trebuie menționat faptul că aceștia cultivau plantele de marijuana, la domiciliul tatălui celui de-al doilea inculpat, după care le recoltau și procesau pentru vânzare. Urmare a punerii în executare a mandatelor de percheziții, desfășurate de ofițerii de investigații la domiciliile și mijloacele de transport ale celor doi, au fost depistate și ridicate droguri și accesorii folosite la vânzarea lor: marijuana de calitate superioară, păstrată în două găleți; un cântar electronic de scară mică; 90 pachete autosigilante cu droguri, dar și alte patru pachete cu 1 kg de droguri; precum și bani proveniți din vânzarea drogurilor.

Actualmente, oamenii legii întreprind măsuri speciale de investigații în vederea identificării altor membri ai grupului infracțional, implicați în traficul ilicit de droguri, pentru ulterioara atragere la răspundere penală în conformitate cu legislația națională.

În continuare, procurorii PCCOCS vor solicita contribuția Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale pentru desfășurarea investigațiilor financiare-paralele, în vederea stabilirii profilului infracțional deplin al figuranților.

 

 

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)