Alertă la Florești: 63 de oameni, inclusiv 19 copii, s-au îmbolnăvit după un eveniment privat
Numărul persoanelor afectate în urma unui eveniment privat organizat la Florești a ajuns la 63, dintre care 19 sunt copii. Datele au fost prezentate luni de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), în urma anchetei epidemiologice.
Potrivit ANSP, noile cazuri au fost identificate în cadrul intervievării persoanelor care au participat la eveniment. Astfel, bilanțul a crescut cu 27 de cazuri față de raportarea precedentă, când erau înregistrate 36 de persoane afectate.
Și numărul celor spitalizați a crescut, de la 12 la 14 persoane. Acestea sunt internate la Spitalul Raional Florești, Spitalul Clinic Bălți, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” și Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase de Copii din Chișinău.
O parte dintre persoanele afectate sunt tratate la domiciliu, sub supravegherea medicilor de familie.
Investigațiile de laborator au confirmat prezența bacteriei Salmonella Enteritidis la opt dintre pacienți. Anterior, bacteria fusese depistată la șase persoane.
ANSP continuă ancheta epidemiologică și investigațiile de laborator pentru a stabili toate circumstanțele în care s-au produs îmbolnăvirile.
Persoanele care prezintă simptome precum febră, diaree sau vomă sunt îndemnate să se adreseze de urgență medicului de familie.
Comentarii ()