Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Economie

Programul de retehnologizare și eficiență energetică a ÎMM, lansat de ODA

09.08.2022 la 14:06 0 comentarii
2 like

Programul de retehnologizare și eficiență energetică a ÎMM, lansat de ODA

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) a lansat, astăzi, Programul de retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii, care va susține companiile să-și sporească competitivitatea și productivitatea pe piața națională și internațională. În cadrul Programului, IMM-urile vor primi ajutor nerambursabil din partea statului, în valoare de până la 2 milioane lei, pentru tehnologizarea și retehnologizarea afacerilor, și până la 1,5 milioane de lei pentru achiziționarea echipamentelor care vor asigura reducerea consumului de energie electrică, cu cel puțin 15% față de consumul existent.

Prezentă la eveniment, prim-ministra Natalia Gavrilița a subliniat că elaborarea Programului a fost impulsionată atât de crizele actuale, cât și de necesitatea de a spori competitivitatea produselor autohtone, în contextul în care 80% din acestea merg spre piețe cu standarde înalte, precum piața UE și cea a Statelor Unite ale Americii. Potrivit prim-ministrei, nivelul scăzut de productivitate și competitivitate, folosirea utilajelor cu nivel redus de performanță tehnologică, dar și consumul înalt al energiei electrice - toți acești factori stagnează procesul de dezvoltare a sectorului de producție din Republica Moldova.

„Prin acest Program, ne propunem să sporim gradul de performanță a întreprinderilor mici și mijlocii, să înlocuim utilajele tehnice ineficiente cu soluții tehnologice moderne și să optimizăm costurile de producere, prin implementarea măsurilor de eficiență energetică.  Astfel, vom ajuta companiile să fie mai eficiente și mai competitive, vom contribui la reducerea presiunii asupra mediului înconjurător și vom veni cu soluții noi pentru actuala criză energetică globală, care ne impune să fim mai eficienți. Sper că această investiție a statului va fi utilă pentru afacerile dumneavoastră, va contribui la crearea locurilor de muncă pentru cetățenii noștri  și la promovarea Republicii Moldova la nivel internațional”, a spus Natalia Gavrilița.

La rândul său, ministrul Ministrul Economiei, Sergiu Gaibu, a reiterat importanța modernizării afacerilor autohtone pentru menținerea sustenabilității acestora.„Retehnologizarea și eficiența energetică sunt priorități pentru businessul din țara noastră, iar Programul lansat, astăzi, ne va ajuta să transformăm ideile în practică. Îndemnăm antreprenorii să beneficieze de condițiile Programului, să acceseze fondurile puse la dispoziție și să-și dezvolte afacerea, retehnologizând-o”, a punctat Gaibu.

Directorul interimar al ODA, Dumitru Pîntea, a prezentat specificul noului mecanism de suport antreprenorial, care extinde aria de programe a instituției. „O afacere prosperă pornește de la tehnologii moderne, costuri mai mici, vânzări mai mari și consumatori mulțumiți. Acest Program va oferi întreprinderilor un avantaj competitiv pe piață, rezistență și acces la investiții, care pot aduce efecte economice imediate prin intermediul schimbării modelului de producție de bază, adaptării la noile tehnologii și optării pentru surse alternative de energie”, a menționat Dumitru Pîntea.

Prioritate în cadrul Programului se va acorda afacerilor ce vor demonstra o evoluție pozitivă a indicatorilor economici în ultimii 2 ani de activitate. Acestea vor putea investi în automatizarea procesului de producție, robotizarea producției, implementarea soluțiilor IT, instalarea panourilor solare și fotovoltaice, precum și în utilaj și instalații pentru încălzire termală. O condiție importantă pentru participarea la Program este ca fondatorii întreprinderii să fie cetățeni ai Republicii Moldova și să dețină cel puțin 75% din proprietatea întreprinderii/afacerii.

Programul de retehnologizare și eficiență energetică este susținut de Guvern pentru o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea de a fi prelungit, iar pentru implementarea acestuia, în anul 2022, au fost alocate resurse financiare în valoare de 55 milioane lei.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6281 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7832 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)