
Andrei Spînu: Moldova va fi asigurată cu gaze naturale și energie electrică

Discursul viceprim-ministrului, ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, cu privire la Planul Guvernului pentru redresarea Securității Energetice în Republica Moldova/asigurarea accesului neîntrerupt al cetățenilor la energie electrică și gaze naturale
Stimați jurnaliști,
Dragi cetățeni,
Vin în fața dvs., astăzi, să vă aduc mai multă informație despre situația la zi din sectorul energetic din țara noastră și măsurile pe care le va întreprinde Guvernul pentru următoarea perioadă, în condițiile în care, la nivel regional, avem un război, iar riscurile sunt considerabile în sectorul energetic nu numai în Moldova, dar și în Europa.
Vă informez că, după mai multe scrisori trimise de minister și Moldovagaz către Gazprom referitor la prelungirea termenului de clarificare a plății datoriei istorice privind livrarea gazelor pe malul drept al Nistrului, NU AVEM niciun răspuns, luând în calcul că 1 mai e aproape. Reamintesc că până la data de 1 mai ar fi trebuit clarificate atât volumul datoriei, cât și modalitatea de plată a acesteia. Din păcate, auditul datoriei nu a putut fi realizat și nici Comisia Economică Ruso - Moldovenească nu s-a întrunit, cele două acțiuni fiind premergătoare și condiționând clarificarea plății datoriei. În toată această perioadă, autoritățile Republicii Moldova au acționat cu bună-credință, într-un context regional extrem de complicat.
Indiferent de felul în care va decide să acționeze Gazprom, noi ne-am pregătit pentru orice scenariu și am asigurat în această perioadă incertă alternative, astfel ca oamenii să nu aibă de suferit. Avem un plan de a trece cu bine peste orice situație. Vom continua să lucrăm pentru a crește securitatea energetică a țării, pentru independență și suveranitate energetică. Intervenim, în continuare, în legislația statului pentru a avea obligații clare de a stoca gaze naturale și am alocat 150 milioane euro împrumutați de la BERD pentru crearea unor rezerve de gaze naturale în vara acestui an.
Pregătim Energocom, cu ajutorul partenerilor externi, pentru a putea accesa în mod eficient piețele externe de gaze naturale. În prezent, compania este în etapa de precalificare a unor traderi internaționali de gaze, potențiali furnizori pentru Republica Moldova. Avem un interes sporit în acest sens, peste 7 companii au aplicat și sunt gata să livreze gaz pentru țara noastră. Sunt companii serioase, cu experiență, unele dintre ele deja au livrat gaze pentru țara noastră în luna octombrie anul trecut.
Investim în proiecte de eficiență energetică. Doamna prim-ministru deja a menționat despre primele 200 mln alocate din buget, chiar în acest an. Ne dorim izolarea termică a mai multor instituții publice: școli, grădinițe, spitale, cu obiectivul de a reduce consumul și implicit reducerea facturii la energie.
La moment, pentru luna mai, avem alternative pentru alimentarea cu gaze naturale:
- Avem 24 milioane m3 de gaze naturale stocate în sistemul de transport al României și al Republicii Moldova. Menționez că necesarul de gaze pentru malul drept al Republicii Moldova pentru luna mai este de 45 mln m3.
- Facem economii. Termoelectrica lucrează pe păcură, combustibil, care în prezent este sursă mai ieftină decât gazele naturale, ținând cont de donațiile pe care le-am primit din partea Guvernului României și pentru care le mulțumim mult. În acest sens, necesarul de gaze pentru luna mai scade de la 45 mln m3 la aproximativ 32 mln m3.
- Din aceste 32 mln m3, cele 24 mln m3 pe care le avem stocate asigura 75% din nevoia de gaze pentru luna mai.
- În caz de întrerupere a livrărilor de gaze, Energocom va achiziționa gaze naturale de pe piață, experiență pe care am avut-o deja în criza de gaze din luna octombrie anul trecut. La precalificarea realizată de companie, după cum deja am menționat, avem 7 companii, traderi internaționali, interesate pentru a furniza gaze naturale pentru țara noastră.
- Prețurile din piețele internaționale de gaze naturale sunt în scădere. Chiar dacă contractul cu Gazprom ne oferă un preț mai mic decât pe piață, această diferență nu este foarte mare. Evident volatilitatea prețurilor este încă o incertitudine, putând varia în mod imprevizibil fie crescător, fie descrescător.
- Referitor la tarif, nu se planifică creșterea acestuia pentru consumul din lunile aprilie-mai. Începând cu luna iunie, vom lua decizii în funcție de prețul de achiziție a gazului. Avem o situație fără precedent, când prețul de achiziție a gazului pe timp de vară este mai mare decât pe timp de iarnă.
Soluțiile pe care le avem pentru energia electrică:
În cazul în care Gazprom nu va mai furniza gaze naturale începând cu 1 mai, atunci, în consecință, nici MGRES nu va mai putea asigura cu energie electrică consumul de pe malul drept. Și pentru acest scenariu ne pregătim, astfel încât să asigurăm surse alternative de energie electrică:
- Pregătim Energocom pentru achiziții centralizate de energie electrică, fiind o situație excepțională pe piața de energie.
- Energocom a lansat deja licitația și așteptăm ofertele până pe data de 22 aprilie. Conform discuțiilor cu MGRES, ei au propus un preț de 76 de USD/MWh, pentru 70% din volumul necesar de energie electrică. Ca surse alternative, capabile să înlocuiască producția MGRES, ar fi energia electrică produsă în Ucraina.
- Prețul pe piața din Ucraina, de exemplu pentru energia în bază (putere constantă pe 24 de ore) era de 63,5 USD/MWh, iar la Operatorul Pieței energia electrică în bază se vindea cu 75 USD/MWh. În România prețurile sunt mult mai mari, ieri prețul energiei în bază fiind de 241 Euro/MWh.
- După data de 22 aprilie, vom ști exact care sunt ofertele și volumul care este gata să fie livrat atât de MGRES, cât și de partenerii noștri din Ucraina. Obiectivul nostru rămâne, în continuare, de a identifica cel mai mic preț pentru oameni, de a achiziționa din surse diversificate și de a crește securitatea energetică a țării noastre.
În concluzie, în cazul în care contractul cu Gazprom va fi suspendat de partea rusă, după 1 mai 2022, avem soluții de aprovizionare atât cu gaze naturale, cât și cu energie electrică și depunem eforturi ca impactul pe prețuri să fie cât mai mic.
Vreau să vă asigur, dragi cetățeni, că, indiferent de evoluția situației pe piața energetică, Moldova va fi asigurată cu gaze naturale și energie electrică. Moldovenii vor beneficia în continuare de acces la gaze naturale și energie electrică, indiferent de situația contractului cu Gazprom. Libertatea și independența noastră energetică ne costă. Din păcate este un preț mare pentru mulți dintre cetățenii noștri. Dar, după începerea războiului din Ucraina, este clar pentru toți că nu avem o altă cale. Trebuie să fim solidari, să fim gata să plătim costul independenței.
Suntem deja implicați deplin în procesul de promovare a eficienței energetice a țării prin investiții de 200 de milioane de lei, după rectificarea bugetului de stat din 2022, investiții din care vor rezulta reduceri substanțiale ale consumurilor și, implicit, ale facturilor la energie. Spre exemplu, o grădiniță izolată termic din s. Chirsova (Găgăuzia) achită 20 mii lei pe lună în perioada rece a anului (date din ianuarie), alte grădinițe neizolate învecinate au achitat între 40-60 de mii de lei. Pentru moment, lucrurile par dificile, dar cu o economie inteligentă, rezonabilă a energiei, vom trece mai ușor această perioadă grea până ce lucrurile se vor stabiliza la nivel internațional. Îndemn toți cetățenii și agenții economici să se gândească la acțiuni mici, dar care pot ajuta: schimbarea becurilor electrice care consumă mai puțin, izolarea locuințelor, instalarea termostatelor - sunt doar câteva dintre ele. Cum spune zicală - omul gospodar își face vara sanie și iarna căruță.
În zilele următoare, vă voi ține la curent în legătură cu eforturile noastre pentru: 1) creșterea securității energetice a țării și diversificarea aprovizionării cu energie; și 2) protejarea populației față de efectele negative ale situației din piața de energie.
Vreau să închei, spunând un lucru în care cred cu tărie: cu mai mult curaj și solidaritate, vom trece cu bine și peste această criză. Vă mulțumim pentru încredere și susținere în aceste timpuri dificile pentru țara noastră.
Comentarii ()