Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Economie

Discursul premierului Natalia Gavrilița, la lansarea Proiectului Tehnologiile Viitorului

18.11.2021 la 10:07 Edit. 19 noemberie 2021, 10:52 0 comentarii
3 like

Discursul premierului Natalia Gavrilița, la lansarea Proiectului Tehnologiile Viitorului

Sunt bucuroasă să fiu aici, la lansarea unui proiect atât de important pentru sectorul inovării și digitalizării în Republica Moldova.

Este o investiție strategică pentru care suntem recunoscători Guvernului SUA. Asistența valoroasă acordată reprezintă un pas mare spre reziliența economică și consolidarea democrației țării noastre.  

Criza din 2007 ne-a developat două lecții importante. Moldova a pierdut atunci piața principală de desfacere pentru vinuri, o piață tradițională. Și în următorii ani am descoperit cu toții că noi ne putem adapta schimbărilor, suntem flexibili și că putem deveni competitivi pe alte piețe. Aceasta a fost prima lecție. A doua lecție pe care ne-a dat-o criza a fost că Moldova are prieteni. Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, țările vecine ne-au ajutat să ieșim mai puternici din acea criză.

Crizele ne învață lucruri importante. Dar nu e neapărat să așteptăm o criză ca să accelerăm schimbarea. Da, noi știm deja că ne putem transforma spre bine după o criză, dar cred că e momentul să ne învățăm să ne transformăm înainte să vină criza. Eu cred că evenimentul de azi se încadrează în această paradigmă. Moldova accelerează pe calea schimbărilor și în acest efort contăm pe prietenii noștri.

Am mai spus azi în cadrul conferinței de presă comune cu Administratorul Power și o să repet și acum, Guvernul SUA este un partener strategic pentru Republica Moldova.

Împreună, în ultimi ani, am accelerat avansarea Republicii Moldova în sectoarele de vinificație, turism, industrie ușoară, creativă, TIC, inginerie. Ne bucurăm să vedem continuitatea investițiilor în sectoarele cheie ale economiei, cu un focus nou pe digitalizare, creativitate, inovare și sustenabilitate. Apreciem coalizarea eforturilor partenerilor de dezvoltare USAID și a Guvernului Suediei pentru Proiectul Tehnologiile Viitorului, or prin parteneriate și obiective comune vom avea un impact sistemic.   

Vremurile pe care le trăim, ne cer să abordăm economia și societatea după modele noi, inovatoare. Digitalizarea și inovarea sunt elementele cheie ce fac țările competitive pe plan global și țara noastră se alătură acestei mișcări. Pentru Moldova tehnologiile reprezintă o oportunitate economică valoroasă cu impact vizibil asupra calității vieții. Industria IT, fiind printre cele mai prospere sectoare economice din Moldova – creează locuri de muncă cu valoare adăugată înaltă, bine plătite, în special pentru tineri, oferindu-le oportunități de angajare acasă.

Digitalizarea și inovarea sunt priorități cheie pentru Guvern, regăsindu-se și în Planul de acțiuni pentru 2021-2022. Pandemia de COVID-19 a dat doar impulsul necesar în acest scop și a determinat factorii de decizie să conștientizeze importanța accelerării procesului de transformare digitală a țării noastre.

Digitalizarea administrației publice și digitalizarea economiei ne vor ajuta să creăm un sistem integrat în care afacerile să poată interacționa între ele și cu instituțiile de stat, reducând timpul pierdut, birocrația și economisind resurse financiare.

Pentru prima dată, am numit în funcție un viceprim-ministru responsabil exclusiv de digitalizare. Credem că trebuie să acționăm rapid, să avansăm și să nu pierdem timpul. Suntem o țară mică și putem să ne autodepășim profitând de noile tehnologii.

Recent am adoptat pachetul Digitalizare pentru îmbunătățirea cadrului de reglementare, acesta fiind un prim pas, important, pentru crearea unui mediu favorabil transformării digitale. Aceste schimbări asigură antreprenorilor posibilitatea înregistrării online a afacerii doar prin utilizarea unei semnături electronice calificate. Semnăturile electronice ale UE vor fi recunoscute în Moldova, ceea ce va permite interacțiunea ușoară cu autoritățile de stat în regim online, crearea unui ghișeu unic pentru anumite servicii furnizate cetățenilor și întreprinderilor și anularea necesității de a solicita diverse documente pe hârtie, fapt care împiedică dezvoltarea afacerilor.

Și acesta este abia începutul!

Dorim să transformăm Moldova într-o țară cu adevărat atractivă în care soluțiile digitale sunt o normalitate, o soluție implicită și nu o excepție.

Cunosc, din propria experiență, puterea inovației pentru țară. Cei 4 ani (2015-2019) în care am lucrat pentru Fondul Global de Inovații au fost determinanți în a vedea impactul inovației pentru dezvoltarea unei țări. Trăim un moment istoric unic în care oportunitatea se pliază perfect pe moment. Momentul de a da start inovației - împreună. Împreună cu colegii din Parlament și Guvern, împreună cu Universitățile și mediul academic, împreună cu sectorul privat, și împreună cu Guvernul Statelor Unite, Suedia și partenerii internaționali. Inovația, deși este rezultatul creației umane, nu se face de una singură. Împreună putem atinge rezultate de amploare și durabile.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    6292 0
    Vitalie Perciun, președintele Asociației Patronale a Dezvoltatorilor Imobiliari: Construcția locuințelor noi la Chișinău s-a prăbușit cu peste 87%
    14.09.2026 la 14:53 Edit. 17 septemberie 2026, 11:00
    7843 0
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    2497 0

    Interviu

    Andrei Mațco - avocatul care pune probele și legea mai presus de orice: „Dosarele fabricate nu au ce căuta în justiție
    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun

    Top Știri

    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    Vitalie Perciun: Active de 66,2 miliarde de lei, rentabilitate de 1,1%: statul ar putea câștiga de zece ori mai mult
    06.10.2026 la 18:56 Edit. 07 octomberie 2026, 08:55
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, distribuitorul oficial Sony PlayStation în Republica Moldova, anunță lansarea ediției limitate PlayStation 5 „Marvel's Wolverine"
    12.09.2026 la 14:18 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    Vitalie Perciun, fondator Energy One SRL, aduce în Republica Moldova monitorul oficial PlayStation 27 Gaming Monitor with DualSense Charging Hook
    11.09.2026 la 10:26 Edit. 12 septemberie 2026, 14:22
    Duminică
    18
    Octombrie

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2026, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)