Aeroportul Chișinău, preferat de turiștii ucraineni. Varșovia și Rzeszów pierd teren
Aeroportul Internațional Chișinău își consolidează poziția de principal punct de plecare pentru turiștii ucraineni care călătoresc în străinătate cu ajutorul operatorului turistic Join UP! Ucraina. În sezonul mai–septembrie 2026, peste jumătate dintre plecările aeriene organizate de companie au avut loc de pe aeroportul din capitala Republicii Moldova, potrivit datelor publicate de revista ucraineană New Voice.
În același timp, aeroporturile din Polonia au pierdut din ponderea în transportul turiștilor ucraineni. Cota aeroportului din Rzeszów a scăzut de la 12% la 6,7%, iar cea a aeroportului din Varșovia – de la 5% la 2,3%.
Republica Moldova continuă astfel să joace un rol important în conectivitatea aeriană a Ucrainei, după ce spațiul aerian al țării vecine a fost închis pentru aviația civilă în urma invaziei ruse din februarie 2022.
Potrivit Join UP! Ucraina, peste 210.000 de turiști au apelat la serviciile companiei în perioada mai–septembrie 2026. Prețul mediu al unui pachet turistic în străinătate a crescut cu 8,6%, ajungând la 620 de euro de persoană. Majorarea este pusă pe seama scumpirii combustibilului pentru aviație și a suprataxelor asociate conflictului din Orientul Mijlociu.
Turcia a devenit cea mai solicitată destinație a clienților companiei, depășind Egiptul, care ocupa primul loc în sezonul precedent. Grecia, Bulgaria și Spania s-au numărat, de asemenea, printre destinațiile populare.
Cererea pentru vacanțe a atins un vârf în iulie, când peste 50.000 de turiști au apelat la serviciile operatorului. Totodată, compania a remarcat tendința clienților de a rezerva vacanțele mai aproape de data plecării, în speranța unor reduceri și pentru a limita incertitudinile legate de transport.
O dificultate suplimentară a fost reprezentată de întârzierile trenurilor din Ucraina, provocate de riscurile de securitate. Pentru a reduce riscul de a pierde zborurile, tot mai mulți turiști au ales transportul organizat cu autocarul. În total, peste 26.000 de persoane au utilizat aceste servicii, cu plecări din Kiev, Liov, Zaporojie, Harkov și Ujhorod.
Aeroportul Internațional Chișinău a înregistrat 761.886 de pasageri în septembrie 2026, cu 17,9% mai mult față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor autorităților aeronautice din Republica Moldova. Antalya și Istanbul s-au numărat printre destinațiile cu cel mai mare trafic.
Comentarii ()