România ar putea menține centralele pe cărbune până la construirea unor alternative energetice
România ar putea prelungi funcționarea centralelor pe cărbune până când vor fi disponibile suficiente capacități de producție care să le înlocuiască. Anunțul a fost făcut de Dumitru Chisăliță, propus pentru funcția de ministru al Energiei, în cadrul audierilor din comisiile parlamentare.
Potrivit acestuia, prioritatea trebuie să fie securitatea energetică, iar centralele existente nu ar trebui închise înainte ca alternativele să fie efectiv funcționale. Chisăliță nu a prezentat însă un nou calendar pentru eliminarea cărbunelui și nici nu a precizat dacă va solicita modificarea termenelor asumate de România.
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România s-a angajat să elimine treptat cărbunele din producția de energie electrică. Calendarul a fost modificat anterior din cauza întârzierilor în realizarea noilor capacități energetice.
Programul de guvernare prevede instalarea unor noi capacități de producție, cu o putere totală de 5.800 MW, până la sfârșitul anului 2027. Printre proiectele prioritare se numără centrala pe gaze de la Mintia, unde au început testele de producție, și centrala de la Iernut, a cărei punere în funcțiune este estimată pentru prima parte a anului viitor.
O altă direcție vizează dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei, inclusiv prin baterii și hidrocentrale cu acumulare prin pompaj, pentru a reduce dependența de importurile de electricitate în perioadele cu producție insuficientă.
Chisăliță a anunțat și intenția de a relua proiectele eoliene offshore din Marea Neagră, precum și de a susține începerea exploatării gazelor naturale din perimetrul maritim, programată pentru primul semestru al anului 2027.
În același timp, acesta a calificat repornirea reactoarelor nucleare de la Cernavodă drept o „stringență națională”, susținând că oprirea lor a redus cu aproximativ 20% capacitatea de producție a energiei electrice a țării.
Dumitru Chisăliță a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare de specialitate, cu 39 de voturi pentru, opt împotrivă și o abținere. Numirea sa în funcția de ministru al Energiei depinde de votul Parlamentului asupra întregului Guvern.
Comentarii ()