Se scumpește energia electrică în Republica Moldova. Șeful ANRE: Majorarea este inevitabilă
Tarifele la energia electrică din Republica Moldova ar putea fi majorate, iar o eventuală ajustare este inevitabilă. Totuși, creșterea nu va fi la fel de mare ca în cazul gazelor naturale, susține directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran.
„Inevitabil o să avem această ajustare în prețul la energia electrică. Nu știu când, dar cert este faptul că, chiar dacă va fi o creștere, aceasta nu va fi în aceeași măsură ca la gaze, pentru că avem mai multe componente, care una pe alta se acoperă aici”, a declarat Alexei Taran în cadrul emisiunii „Răspunsuri pe față”, de la Moldova 1.
Șeful ANRE nu a precizat când ar putea fi aprobată o eventuală majorare și nici care ar putea fi valoarea acesteia.
Referindu-se la diferențele dintre prețurile la gaze naturale din Republica Moldova și cele din țările vecine, Alexei Taran a explicat că în Ucraina tarifele sunt menținute sub costurile reale, în contextul legii marțiale, iar în România prețurile sunt plafonate, diferența fiind suportată de stat.
Între timp, consumatorii din Republica Moldova achită deja mai mult pentru gazele naturale, după majorarea tarifelor aprobată de ANRE în august 2026.
În paralel, Guvernul propune introducerea, de la 1 aprilie 2027, a unui sistem de TVA diferențiat pentru resursele energetice. Potrivit propunerii, consumul lunar de până la 150 de metri cubi de gaze naturale și 100 kWh de energie electrică ar urma să beneficieze de cote reduse, în timp ce volumele care depășesc aceste plafoane ar urma să fie taxate cu cota standard de 20%.
Comentarii ()