Ucraina este pregătită să reia exporturile de gaze către Republica Moldova
Ucraina dispune de surplusuri de gaze naturale și este pregătită să le exporte, inclusiv către Republica Moldova, după ridicarea restricțiilor la export. Ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei, afirmă că există toate condițiile necesare pentru cooperarea energetică dintre cele două state.
„Am deblocat exportul și cu siguranță acest export se va realiza în practică. Bine, aici e vorba de niște relații comerciale”, a declarat diplomatul în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi”, subliniind că Ucraina a sprijinit Republica Moldova în timpul crizelor energetice anterioare.
Potrivit lui Rohovei, apropierea geografică și interconectarea sistemelor energetice cu cele europene creează premise pentru intensificarea cooperării dintre cele două țări.
„Există toate condițiile necesare pentru a avea și un dialog, dar și o cooperare în acest domeniu. Suntem niște țări din aceeași regiune. Suntem interconectați cu sistemele europene și trebuie să facem tot posibilul să ne susținem unul pe altul”, a afirmat ambasadorul.
Diplomatul a respins ideea că Rusia ar fi singura sursă de aprovizionare cu gaze și alte resurse energetice, menționând că există alternative care pot fi valorificate pentru consolidarea securității energetice a Republicii Moldova.
„Rusia nu e singura sursă de alimentare cu gaze sau cu alte resurse energetice. Există foarte multe resurse alternative pe care trebuie să le valorificăm. E în putința noastră să o facem și cu siguranță vom face”, a declarat Paun Rohovei.
Declarațiile vin după ce premierul Vasile Tofan a anunțat intenția de a discuta la Kiev despre posibilitatea importului de gaze naturale din Ucraina. Data vizitei nu a fost stabilită.
Potrivit premierului, Ucraina ar avea aproximativ 500 de milioane de metri cubi de gaze disponibile pentru export, un volum apropiat de necesarul anual al pieței reglementate din Republica Moldova.
Gazele ar urma să fie comercializate la prețurile pieței. Totuși, un eventual contract pe termen mediu, cu o durată de trei până la cinci ani, ar putea oferi posibilitatea negocierii unor condiții mai avantajoase și ar spori predictibilitatea aprovizionării.
Premierul a recunoscut, de asemenea, că Guvernul și Energocom ar fi trebuit să depună mai multe eforturi pentru negocierea din timp a unor contracte pe termen lung, care să reducă dependența de achizițiile de pe piața spot și să limiteze expunerea la fluctuațiile de preț.
Comentarii ()