Sindicatele și patronatele au convenit asupra unui salariu minim de 7.600 de lei din 2027
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) și Confederația Națională a Patronatului din Republica Moldova (CNPM) au încheiat, în urma negocierilor colective, Convenția colectivă bipartită la nivel național, prin care este stabilit un nou cuantum al salariului minim pentru unitățile din sectorul real al economiei.
Începând cu 1 ianuarie 2027, salariul minim va constitui 7.600 de lei lunar, echivalentul a 44,97 lei pe oră pentru un program complet de lucru de 169 de ore în medie pe lună.
Noul cuantum reprezintă o majorare de 20,6% față de salariul minim actual, stabilit la 6.300 de lei.
Potrivit partenerilor sociali, noul nivel al salariului minim urmărește să asigure corelarea cu pragul național al sărăciei, să contribuie la garantarea calculării unei pensii minime pentru limită de vârstă și să ajungă la 43,7% din salariul mediu lunar prognozat pentru anul 2026. Astfel, Republica Moldova se apropie de valoarea de referință de 50% prevăzută de Directiva Europeană 2022/2041 privind salariile minime adecvate.
Reprezentanții sindicatelor și patronatelor au subliniat importanța dialogului social pentru creșterea nivelului de trai și accelerarea convergenței sociale europene.
Conform Convenției, salariul minim de 7.600 de lei se va aplica salariaților al căror salariu tarifar sau salariu de funcție, pentru un program complet de muncă, este mai mic decât acest cuantum.
În cazul angajaților al căror salariu tarifar sau salariu de funcție este egal cu sau mai mare decât 7.600 de lei, majorarea nu este obligatorie. Angajatorul poate decide majorarea salariului în funcție de productivitatea muncii și de posibilitățile financiare ale unității.
Comentarii ()