Aproape un miliard de lei, în activele întreprinderilor de stat aflate în insolvență. Ce propune Dinu Plîngău
Activele întreprinderilor de stat aflate în procedură de insolvabilitate sunt evaluate la aproximativ un miliard de lei. Datele au fost prezentate de deputatul Dinu Plîngău, președintele comisiei speciale care investighează situația întreprinderilor de stat.
Parlamentarul a anunțat că pregătește mai multe inițiative legislative în acest domeniu. Printre propuneri se numără recapitalizarea întreprinderilor care mai au potențial și dețin active, dar au acumulat datorii exclusiv față de stat.
„Am venit cu propunerea de a recapitaliza întreprinderile care au potențial și patrimoniu, care au datorii doar față de stat, și să valorificăm măcar ceea ce a mai rămas din ele”, a declarat Dinu Plîngău.
Potrivit deputatului, dacă ulterior Guvernul va decide privatizarea acestor întreprinderi, procesul poate avea loc, însă activele acestora trebuie protejate între timp.
„Important este ca aceste întreprinderi să nu ajungă pe mâna celor care le vor scoate activele și să nu fie distruse definitiv”, a mai spus parlamentarul.
Dinu Plîngău susține că procedurile de insolvabilitate ridică și alte probleme, pe care comisia le investighează. El a afirmat că anumite persoane încearcă să-i împiedice demersurile prin forme de presiune publică și instituțională.
Deputatul a menționat și un proiect de lege prin care urmărește să limiteze eventualele abuzuri ale administratorilor autorizați în procedurile de insolvabilitate. Potrivit lui, inițiativa întâmpină „o rezistență colosală”.
Plîngău a declarat că are, de asemenea, întrebări față de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării. El a făcut apel la responsabilitate în cazul deciziilor care vizează întreprinderi cu datorii foarte mari față de stat.
„Când este vorba despre datorii de sute de milioane și chiar de un miliard față de stat, trebuie să înțelegem cu toții greutatea și responsabilitatea oricărei decizii sau întâlniri”, a conchis Dinu Plîngău.
Comentarii ()