Aeroportul Chișinău se extinde: lucrările ar putea începe chiar din octombrie
Aeroportul Internațional Chișinău ar putea intra într-un amplu proces de extindere începând din luna octombrie, dacă vor fi soluționate toate disputele juridice privind rezultatele licitației. Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că o decizie finală este așteptată în următoarele zile.
Potrivit oficialului, după finalizarea procedurii de achiziție și semnarea contractului cu operatorul desemnat câștigător, lucrările ar putea începe în toamnă.
„Dacă se va încheia licitația și vom reuși, totuși, să semnăm contractul după aceste ultime decizii, cred că undeva în luna octombrie vor începe lucrările la Aeroportul Chișinău”, a declarat Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8.
Lucrările de reconstrucție sunt planificate pentru o perioadă de aproximativ 12 luni. Aeroportul va continua să funcționeze în timpul intervențiilor, însă pasagerii ar putea întâmpina anumite incomodități.
Proiectul prevede extinderea suprafeței aeroportului cu aproximativ 5.000 de metri pătrați. Spațiile noi vor fi amenajate în direcția pistei de decolare și aterizare, precum și prin construirea unui al doilea etaj.
De asemenea, numărul ieșirilor pentru pasageri urmează să fie majorat de la 7 la 13. Potrivit lui Bolea, va fi extinsă zona în care ajung pasagerii și va fi mărită zona de lounge, cu mai multe locuri pentru pasageri.
Ministrul a precizat că extinderea nu se va face spre oraș sau spre bulevardul Dacia, ci în direcția opusă, spre pistele de decolare și aterizare.
Reconstrucția urmează să fie finanțată din sursele proprii ale Aeroportului Internațional Chișinău, fără contractarea unor credite.
„Întreaga reconstrucție este făcută de aeroport din banii proprii, nu sunt bani din credite. Asta înseamnă că nu va cădea pe umerii cetățenilor noștri”, a declarat Bolea.
Necesitatea extinderii este justificată prin creșterea numărului de pasageri. Anul trecut, Aeroportul Internațional Chișinău a deservit aproximativ 6,2 milioane de pasageri, iar pentru acest an este estimat un flux de aproape 7 milioane.
Vladimir Bolea a mai spus că Aeroportul Chișinău deservește în prezent atât Republica Moldova, cât și o parte importantă dintre pasagerii din Ucraina, în condițiile în care aeroporturile din Kiev și Odesa nu funcționează pentru zboruri civile.
Potrivit ministrului, aproximativ 35–40% dintre pasagerii aeroportului sunt cetățeni ai Ucrainei. O parte dintre aceștia ajung la Chișinău cu autobuzul sau trenul cu multe ore înainte de plecarea avionului, ceea ce contribuie la aglomerarea spațiilor aeroportuare.
Bolea a explicat că unii pasageri din Ucraina ajung la aeroport chiar și cu șase-opt ore înainte de zbor, în funcție de orarul transportului cu care se deplasează spre Chișinău.
Comentarii ()