Volkswagen suspendă dezvoltarea modelului electric Golf din cauza reducerilor de costuri
Potrivit Reuters, uzina din Wolfsburg trebuie să economisească suplimentar 300 de milioane de euro pentru a-și atinge obiectivele financiare. Măsura a fost comunicată angajaților printr-un memorandum semnat de Thomas Schaefer, directorul mărcilor de volum ale grupului.
Programul de restructurare al Volkswagen prevede reducerea a aproximativ 100.000 de locuri de muncă și posibilitatea închiderii a până la patru fabrici din Germania. Uzina din Wolfsburg nu se află, deocamdată, pe lista celor vizate de închidere.
Decizia vine după ce compania a raportat cea mai mare pierdere trimestrială din ultimii zece ani. În același timp, tensiunile cu sindicatul IG Metall s-au intensificat, acesta luând în calcul declanșarea unor greve începând cu 1 ianuarie.
Comentarii ()