Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Acasa
  • Despre noi
  • Acasa
  • Despre noi
Logare
Societate

Mai multe persoane vor beneficia de asistență juridică garantată de stat

27.10.2022 la 12:09 0 comentarii
2 like

Mai multe persoane vor beneficia de asistență juridică garantată de stat

Proiectul de lege care prevede majorarea numărului beneficiarilor de asistență juridică garantată de stat a fost adoptat de Parlament. Inițiativa legislativă a fost votată de 74 de deputați.

Documentul are drept scop fortificarea sistemului de asistență juridică garantată de stat, în vederea asigurării eficiente a dreptului la apărare, în primul rând, a persoanelor cu dizabilități și a persoanelor cu venituri mici, în corespundere cu prevederile Constituției.

Astfel, a fost majorat plafonul de venit al persoanelor care pot primi asistență juridică gratuită, garantată de stat. În rezultat, beneficiari vor fi cetățenii cu venituri mai mici decât salariul lunar în sectorul real, care, în prezent, este de 3 500 de lei. Până acum, asistența juridică garantată de stat era oferită persoanelor cu venituri mai mici decât minimul de existență, care, în semestrul II al anului trecut, era de 2 183 de lei.

Autorii inițiativei legislative, deputații Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Artemie Cătănoi și Viorel Barda, au mai propus ca și persoanele cu dizabilitate severă sau accentuată, indiferent de mărimea veniturilor, să beneficieze de asistență juridică garantată de stat.

Potrivit datelor Consiliului Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat, anul trecut, peste 47 de mii de persoane au beneficiat de asistență juridică calificată garantată de stat. Pentru remunerarea avocaților din buget au fost alocate 73 522,7 mii lei.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    5896 0
    R.Moldova condamnă ferm așa-numitele plebiscite organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate
    29.09.2022 la 10:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:04
    5060 0
    VITALIE PERCIUN, DIRECTOR GENERAL AL HOLDINGULUI CENTRAL GROUP: „AM FĂCUT PAȘI CONCREȚI PENTRU MODERNIZAREA CHIȘINĂULUI CA O CAPITALĂ EUROPEANĂ”
    10.02.2022 la 16:19 Edit. 10 februarie 2022, 16:32
    48675 0

    Interviu

    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre

    Top Știri

    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    29.09.2022 la 16:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:07
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    08.10.2022 la 09:20 Edit. 08 octomberie 2022, 12:06
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    Sâmbătă
    1
    Aprilie
    Cahul
    12ºc
    cer senin
    Balti
    12ºc
    cer senin
    Chisinau
    12ºc
    cer senin

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2023, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)