
Premierul R.Moldova: Să ne vaccinăm, căci vine coronavirusul Delta și Delta Plus

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a chemat cetățenii să se vaccineze împotriva COVID-19. Acesta a avertizat că este necesar să fim pregătiți în cazul în care tulpinile Delta și Delta Plus a coronavirusului vor ajunge în Republica Moldova.
„Vedeți că lucrurile se amplifică în ceea ce privește situația epidemiologică în anumite state. Totuși, tulpina Delta și Delta Plus sunt agresive, vin cu efecte nocive pentru sănătate mult mai pronunțate decât tulpina inițială a COVID-ului. Profit de această ocazie să fac un apel către populație să se vaccineze cât mai rapid posibil și să reușim să acoperim un spectru cât mai larg de cetățeni, pentru că trebuie să fim pregătiți din perspectiva asigurării imunității cetățenilor noștri față de aceste tulpini noi. Orice vaccin este absolut necesar în perspectiva extinderii tulpinilor Delta și Delta Plus, inclusiv în Republica Moldova”, a spus Aureliu Ciocoi la începutul ședinței de astăzi a Executivului.
„Trebuie să fim pregătiți, trebuie să ne vaccinăm. Doar vaccinurile nu îi vor permite COVID-ului să ne afecteze profund sănătatea. Cu vaccinul făcut, fiecare din noi are șansa, în cazul în care contactează aceste tulpini agresive, să nu cadă în forme grave ale COVID-ului”, a mai spus prim-ministrul interimar.
Comentarii ()