
Primarul de Edineț riscă să-și piardă funcția ca urmare a unui conflict de interese investigat de ANI

Constantin Cojocari, primar de Edineț, aflat la cel de-al patrulea mandat, are probleme reale de integritate, consideră inspectorii Agenției Națională de Integritate (ANI), care au emis un act de constatare pe numele edilului.
Procedura de control a fost inițiată la începutul anului 2021 în baza unei sesizări potrivit căreia primarul ar fi „asigurat din banii publici tot necesarul pentru amenajarea și activitatea unei firme, cu clădire administrativă, rețele inginerești, drumuri, iluminat stradal, construcția unei hale industriale cu o suprafață de 1400 metri pătrați”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.
Firma respectivă gestionează în întregime Parcul Industrial Edineț din regiunea de nord a țării, iar unul dintre cofondatorii acestei firme este chiar cumnatul primarului de Edineț. Potrivit sursei citate, ”primarul nu a declarat și nici nu a soluționat conflictul de interese real la ANI, în termenul prevăzut de lege, și a admis consumarea conflictelor de interese, în raport cu firma a cărei fondator este ruda sa”.
Potrivit actului de constatare, primarul Cojocari a încheiat cinci acte administrative și juridice cu această firmă, și anume – două contracte de comodat, două procese verbale de predare - preluare a unui bloc administrativ și a unor construcții, dar și o dispoziție prin care au fost realizate achitări de facturi din cadrul unui proiect de grant în sumă de 1 112 093 lei.
Dacă actul va rămâne definitiv, ANI va cere revocarea din funcție a primarului Constantin Cojocari. Totodată, acesta riscă să nu mai dețină o funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani, urmând să fie înscris și în Registrul Interdicțiilor, informează ANI.
Comentarii ()