Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Acasa
  • Despre noi
  • Acasa
  • Despre noi
Logare
Societate

Oportunități de cooperare dintre MAI și ICMPD

16.05.2022 la 16:29 0 comentarii
1 like

Oportunități de cooperare dintre MAI și ICMPD

Secretarul de stat, Jana Costachi, a avut o întrevedere cu delegația Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraționale (ICMPD). Discuțiile au vizat stadiul actual al cooperării dintre MAI și ICMPD, prin proiectele de dezvoltare ce se află în derulare, precum și inițierea altor procese ce vor consolida capacitățile instituționale, în contextul crizei generate de războiul din Ucraina.

„Mizăm pe o cooperare durabilă cu organizația voastră. Suntem deschiși să construim o echipă puternică, prin programe concrete și complexe, care vor crește nivelul de securitate și vor oferi siguranță cetățenilor noștri”, a menționat secretarul de stat.

Astfel, a fost făcut un schimb de opinii privind elaborarea și implementarea proiectelor în domenii de importanță majoră, precum digitalizarea proceselor, migrația și azilul, managementul frontierei, modernizarea echipamentelor și mijloacelor speciale ale subdiviziunilor.

„Prioritatea noastră este să intensificăm cooperarea cu MAI. Suntem aici să identificăm necesitățile voastre. Avem o cooperare foarte lungă și fructuoasă și am dori să o dezvoltăm în continuare”, a conchis Borut Eržen, reprezentantul ICMPD.

ICMPD este o organizație internațională cu 18 state membre și mai mult de 340 de angajați. Își desfășoară activitatea în peste 90 de țări din întreaga lume, urmărind scopul de a aborda migrația prin cooperare eficientă și parteneriate de-a lungul rutelor de migrație.

Subdiviziunile MAI au beneficiat de 9 proiecte de dezvoltare din partea ICMPD, în domenii precum managementul frontierelor, migrație și azil, iar unele din acestea, la moment, se află în proces de implementare.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    5830 0
    R.Moldova condamnă ferm așa-numitele plebiscite organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate
    29.09.2022 la 10:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:04
    4994 0
    VITALIE PERCIUN, DIRECTOR GENERAL AL HOLDINGULUI CENTRAL GROUP: „AM FĂCUT PAȘI CONCREȚI PENTRU MODERNIZAREA CHIȘINĂULUI CA O CAPITALĂ EUROPEANĂ”
    10.02.2022 la 16:19 Edit. 10 februarie 2022, 16:32
    48499 0

    Interviu

    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre

    Top Știri

    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    29.09.2022 la 16:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:07
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    08.10.2022 la 09:20 Edit. 08 octomberie 2022, 12:06
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    Miercuri
    29
    Martie
    Cahul
    1ºc
    cer senin
    Balti
    1ºc
    cer senin
    Chisinau
    1ºc
    cer senin

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2023, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)