Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Acasa
  • Despre noi
  • Acasa
  • Despre noi
Logare
Societate

Tragedia de la Cernobîl a devenit un exemplu despre cum niciun stat nu trebuie să-și sacrifice cetățenii

26.04.2022 la 13:59 0 comentarii
2 like

Tragedia de la Cernobîl a devenit un exemplu despre cum niciun stat nu trebuie să-și sacrifice cetățenii

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj public în care comemorează victimele catastrofei de la Cernobîl, de acum 36 de ani. Șefa statului precizează că peste 3500 de locuitori ai Moldovei au fost trimiși atunci să lichideze consecințele celui mai mare accident nuclear din istorie. Ei au muncit în zona extrem de periculoasă a centralei atomice, s-au expus riscurilor și și-au sacrificat sănătatea, iar astăzi peste jumătate din ei nu mai sunt în viață.

Cei care au supraviețuit păstrează vie memoria camarazilor și susțin familiile pentru care Cernobîl înseamnă pierderea oamenilor dragi. „Îmi exprim recunoștința față de toți cei care, în acele zile, au dat dovadă de eroism și au salvat sute de mii de oameni de pericolul contaminării radioactive. Tragedia de la Cernobîl a devenit un exemplu despre cum niciun stat nu trebuie să-și sacrifice cetățenii”, menționează Președinta Maia Sandu în mesajul său, amintind că norul radioactiv de la Cernobîl s-a extins pe o bună parte a continentului european, ajungând în mai multe țări, iar efectele pe termen lung ale acestui accident asupra sănătății oamenilor și a mediului încă sunt studiate.

Războiul din Ucraina a readus în știri cuvântul „Cernobîl”, a readus în discuție și ideea folosirii armelor nucleare. În acest context, șefa statului atenționează că specularea cu acest subiect este iresponsabilă și periculoasă. „Dacă prețuim viața și vrem să oferim oamenilor un viitor într-un mediu sigur, comunitatea internațională trebuie să înăsprească normele privind securitatea nucleară pentru a evita repetarea unor asemenea accidente. Și, mai ales, nu putem admite folosirea conștientă a armelor nucleare. Vom salva viața doar dacă țările vor acționa solidar, pentru binele comun, punând în prim-plan protejarea oamenilor și a mediului înconjurător”, afirmă Președinta Maia Sandu.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    VITALIE PERCIUN, DIRECTOR GENERAL AL HOLDINGULUI CENTRAL GROUP: „AM FĂCUT PAȘI CONCREȚI PENTRU MODERNIZAREA CHIȘINĂULUI CA O CAPITALĂ EUROPEANĂ”
    10.02.2022 la 16:19 Edit. 10 februarie 2022, 16:32
    25960 0
    Vladimir Andronache și Alexandr Vîlcu dictează prețurile pentru călătorii din R.Moldova
    15.12.2021 la 11:54 Edit. 24 decemberie 2021, 10:08
    80355 0
    Vladimir Andronache și Alexandr Vîlcu, autorii atacului raider asupra CENTRAL HOUSE SRL / VIDEO
    14.12.2021 la 18:22 Edit. 21 decemberie 2021, 09:56
    39171 0

    Interviu

    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre
    Curtea de Apel Chișinău obligă CEC să deschidă cel puțin 190 de secții în diasporă

    Top Știri

    Penalul Rizea promovează interesele restaurantului La Sarkis / VIDEO
    Penalul Rizea promovează interesele restaurantului La Sarkis / VIDEO
    29.10.2021 la 17:37 Edit. 04 noemberie 2021, 07:33
    Mihai Popșoi: Nu este un secret pentru nimeni că şeful CNA va fi demis
    Mihai Popșoi: Nu este un secret pentru nimeni că şeful CNA va fi demis
    15.09.2021 la 08:05 Edit. 25 septemberie 2021, 15:09
    Președintele SUA, Joe Biden, a vorbit despre moldoveni, de la tribuna ONU / VIDEO
    Președintele SUA, Joe Biden, a vorbit despre moldoveni, de la tribuna ONU / VIDEO
    21.09.2021 la 19:44 Edit. 23 septemberie 2021, 07:47
    Miercuri
    29
    Iunie
    Cahul
    27ºc
    cer senin
    Balti
    27ºc
    cer senin
    Chisinau
    27ºc
    cer senin

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2022, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)