
Întrevedere de lucru a conducerii IGP cu reprezentanții Secției INL din cadrul Ambasadei SUA

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu a avut o întrevedere cu reprezentanții Secției INL din cadrul Ambasadei SUA, în frunte cu Brett ROSE, directorul Secției justiție penală și aplicarea legii.
În cadrul discuțiilor de astăzi șeful Poliției Naționale a apreciat parteneriatul sustenabil, constructiv și strategic al Guvernului SUA și buna cooperare cu Secția Justiție Penală și Aplicare a Legii.
„Apreciem parteneriatul de cooperare și suportul continuu în proiectele de dezvoltare implementate în cadrul subdiviziunilor Inspectoratului General al Poliției ”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.
Părțile au punctat aspectele de interes comun în contextul crizei umanitare, precum și asistența care urmează să fie oferită Poliției Naționale.
La final, conducerea Inspectoratului General al Poliției a reiterat deschiderea instituției pentru orice formă de colaborare cu autoritățile din SUA.
Comentarii ()